Ecosistemele terestre


Prezenta substratului solid si disponibilitatea pentru organismele autotrofe, mediul fluid format de aer, caracterizat de un regim specific al temperaturii si umiditatii, sunt elemente care diferentiaza categoria ecosistemelor terestre. Subtipurile identificate în aceasta categorie s-au delimitat plecând de la asociatia de specii vegetale, întrucât aceasta este aparenta si contribuie la edificarea peisajelor specifice. În acest context, prezenta speciilor lemnoase este un indicator important de diferentiere, care împarte categoria în paduri, tufarisuri si pajisti. Formarea unor asociatii de arbori (alcatuite din plante lemnoase cu tulpina unica) este conditionata de disponibilitatea unor resurse, dar si de anumite conditii. Primul factor care conditioneaza raspândirea padurii este temperatura, iar apoi resursele de umiditate. Astfel, padurile se pot forma începând cu zonele unde se înregistreaza cel putin 60 de zile pe an cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10°C. Între aceste limite, repartizarea padurilor depinde de bilantul hidric din sol, respectiv de repartizarea cantitatii anuale a precipitatiilor. De exemplu, în conditiile climatului temperat-continental din România, raspândirea padurilor va urmari izohietele anuale de 500 mm.
Padurea
Prototipul structural si functional al ecosistemelor naturale îl constituie padurea, fiindca nici o alta unitate de lucru din ecosfera (biosfera) nu întruneste, în aceeasi masura, toate elementele alcatuitoare într-o stare de maxima stabilitate, în pofida extremei complexitati si diversitati. În interiorul padurii pot fi identificate diverse laturi ale complicatei arhitecturi pe care o înfatiseaza un ecosistem natural, fiindca padurea este, înainte de toate, o fiinta colectiva, cea mai grandioasa din câte exista, înviorata de viata proprie, închegata, la rându-i, din milioane de vitei individuale, cât se poate de diverse, care impresioneaza coplesitor si într-un fel unic spiritul omenesc.