IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT


Denumirea de drept international privat a fost folosita pentru prima data in sec. XIX-lea, in SUA, dar a fost adoptata si folosita ulterior de autorii de specialitate.
S-a obiectat impotriva termenului “international” deoarece, din acest punct de vedere se deosebeste de dreptul international public si nici nu este o parte a dreptului international, in sens larg. Acest termen a ramas si se foloseste, desi dreptul international privat nu este constituit dintr-un ansamblu de norme comune tuturor statelor. Fircare stat are propriul sistem de drept international privat. Termenul “international” indica numai faptul ca obiectul acestei discipline il formeaza raporturile juridice cu element de extraneitate – element international.
Termenul “privat” indica faptul ca este vorba de raporturile de drept privat, raporturi de drept civil, in sensul larg.
Dreptul international privat are atat izvoare interne, cat si izvoare internationale, ceea ce constituie o particularitate a acestei ramuri de drept. Dualismul izvoarelor se explica prin aceea ca obiectul dreptului international privat, spre deosebire de dreptul international public, il formeaza raporturile juridice cu element de extraneitate care se stabilescintre persoane fizice sau/si juridice.
Faptul ca un raport juridic cu element de extraneitate este susceptibil de a fi reglementate de legile a doua sau mai multe state explica aparitia izvoarelor internationale, pe care le numim generic – conventii internationale, bi si multilaterale.
Izvoarele interne
Notiunea de izvor de drept intern in dreptul international privat trebuie inteleasa in sensul larg, adica pe langa legea cuprinzand exclusiv reglementari in domeniul dreptului international privat si actele subordonate legii, acte emise de organele competente ale statului, cuprinzand reglementarea activitatii intr-un domeniu, dar si dispozitii interesand dreptul internationa