MAREA SCHISMA DE LA 1054


Episcopii de Roma Calixtus (217-222 d.C) si Stefanus (254-257 d.C) au fost cei dintâi reprezentanti ai autoritatilor clericale care au emis pretentia primatului episcopilor de Roma, fata de restul bisericilor crestine din lume. Dupa parerea lor, episcopii de Roma ar trebui sa fie recunoscuti de intreaga lume crestina drept urmasi de jure ai apostolului Petru, decedat la Roma. Pretentia se bazeaza pe un text ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18) si anume discutia lui Isus cu apostolul Petru in localitatea Caesarea-Philippi din nordul Palestinei (azi: Banjas, Israel), cu încredintarea cheii simbolice succesorale: Si eu iti spun: tu esti Petru (joc de cuvinte: kephas-petrus = stânca-piatra) si pe aceasta piatra voiu zidi ecclesia mea (ecclesia = adunare, nu biserica in sensul ulterior interpretat) (cuvântul biserica vine de la cuvântul latin basilica = templu, lacas de cult la Romani). Ambiguitatea textului a constituit unul din motivele pentru care bisericile ortodocse si reformate nu au recunoscut niciodata primatul papei de la Roma. Marii teologi ai sec.2-3 au acceptat, ce-i drept, rolul deosebit al apostolului Petru la Roma, dar au pledat pentru idea egalitatii in drepturi a tuturor episcopilor din vest si a patriarhilor din est.
La Conciliul ecumenic de la Niceea (325 d.C.) s-a recunoscut egalitatea celor patru episcopate si patriarhate din lumea crestina: Roma (Italia), Alexandria (Egipt), Ierusalim (Palestina) si Antiochia (Turcia). In anul 375 d.C. episcopul de Roma Damasus I (366-384 d.C.) s-a pronuntat din nou pentru primatul episcopului de Roma, pe baza aceluiasi argument ambiguu din Evanghelia lui Matei (16,18), ridicând de la sine putere episcopatul din Roma la rangul de Scaun Apostolic. In anul 383 d.C. s-a produs dezmembrarea Imperiului Roman in 2 parti: partea de vest (cu capitala Roma) si partea de est (cu capitala Constantinopol). Titulatura Scaun Apostolic pentru episcopul de Roma a fost recunoscuta imediat de imparat