Amintiri din copilarie
I. Creanga
fragment
~compunere argument~
Fragmentul Amintiri din copilarie este o opera epica deoarece autorul îsi exprima ideile si sentimentele cu ajutorul personajelor si al actiunii. Modul de expunere predominant în opera epica este naratiunea. Când relateaza întâmplari care au în centrul atentiei personaje din universul social al Humulestiului naratiunea este la persoana a III-a. În Amintiri din copilarie naratorul se identifica cu personajul, Nica fiind autorul însusi la vârsta copilariei. De aceea în fragment domina naratiunea la persoana I.
Fragmentul se încadreaza în partea a patra a operei Amintiri din copilarie si exprima regretul pentru despartirea de locurile natale si de copilarie descriind drumul de la Humulesti pâna la seminarul de la Socola.
Amintiri din copilarie, opera de maturitate a marelui povestitor humulesten, prezinta primele sale experiete sufletesti, evoca icoane scumpe legate de vârsta inocentei, imortalizeaza oamenii si locuri si costituie o monografie a vietii materiale si spirituale a satului moldovenesc de la munte .
Prozatorul da glas durerii cauzate de parasirea locurilor dragi, înfatiseaza satul si consemneaza încercarile lui Nica de a-si îndupleca mama sa nu-l trimita la Socola, prezinta opiniile parintilor despre învatatura, surprinzând gândurile lui Nica si drumul parcurs pâna la sosirea în Iasi.
Titlul, alcatuit din substantivul comun “amintiri”, la numarul plural, nearticulat si determinatul „ din copilarie”-substantiv comun, numarul singular, nearticulat, cazul acuzativ, precedat de prepozitie-subliniaza caracterul de evocare al scrierii si sugereaza faptul ca prozatorul a selectat doar o parte din întâmplarile copilariei sale, care au un caracter de generalitate, deoarece, înfatisând propria copilarie, Creanga a reprezentat întâplari din viata sa.
Tripla comparatie „cum nu se da scos ursul din bîrlog, taranul de la munte stramutat la câmp si pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, asa nu ma dau nici eu dus din Humulesti…” exprima durerea lui Nica, nevoit sa plece la Socola în toamna anului 1855, dupa hotarârea parintilor, stare sufleteasca fiind completata de precizia “nu ma-s fi dat dus din Humulesti, nici în ruptul capului”.
Motivele pentru care Nica nu vrea sa paraseasca meleagurile natale sunt: vârsta, teama de necunoscut si dragostea pentru satul sau.
În apropierea plecarii, îl împresoara icoane ale unor clipe frumoase, petrecute în tovarasia fetelor si a flacailor de vârsta lui, la claci, la joc si pe ulitele satului în noptile de vara. Nici gerul, nici departarea nu constituiau piedici, pentru ca dorintele lui erau usor de îndeplinit.
Pentru Nica, spatiu natal evocat cu nostalgie înseamna: Ozana cea frumos curgatoare, tata, mama, fratii, surorile, baietii satului, dumbravile si luncile umbroase, prundul, mândrele dealuri.
Argumentele lui Nica sunt fara temei: spune ca se va îmbolnavi de dorul mamei sale si va muri printre straini, ca „Ion Mogorogea, Gheorghe Trasnea, Nica Oslobanu si altii s-au lasat de învatatura si, despre asta, tot manânca pâne pe lânga parintii lor”.
Împotrivirea lui Nica este subliniata prin repetitia “Nu ma duc, mama, nu ma duc la Socola”, prin propozitia concesiva “ macar sa ma omori!”. Prin verbul “ plângând” si prin costructia “cu zece rânduri de lacrami”.
Mama îmbina blândetea cu asprimea, facându-l sa înteleaga ca orice încercare de a-i clinti hotarârea este zadarnica. Smaranda, ca orice taranca foloseste expresii populare: “sa nu dam cinstea pe rusine si pacea pe gâlceava!”, “ Degeaba te mai sclifosesti, Ioane, stii tu moarea mea”.
Interventia tatalui dezvaluie doua aspecte: autoritatea parintilor fata de copii, “ Are sa urmeze cum stim noi, nu cum vrea el, ca doara, nu-i de capul sau” si dificultatile vietii, „ banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele” si “poate vreodata sa fie el sprijin pentru istilalti”.
Nica nu mai are timp sa-i împartaseasca Smarandei nici unul din gândurile care l-au chinuit toata noaptea, pentru ca Luca Mosneagul vine odata cu rasaritul soarelui.Dupa ce saruta mâna parintilor - asa cum se cuvenea - Nica si Zaharia lui Gâtlan îsi iau ramas bun de la celelalte rude ”cu ochii înecati de lacrami”.
La începutul naratiunii, descrierea are rolul de a creea cadrul sau atmosfera în care vor avea loc întâmplarile povestite.
Pe parcursul naratiunii, descrierea creeaza o pauza în ritmul desfasurarii actiunii, indica modificarea cadrului în care este plasata actiunea; contureaza portretul unui personaj.
La sfârsitul naratiunii, descrierea surprinde cadrul în care se încheie actiunea; acestest cadru este caracterizat printr-o stare de liniste si echilibru.
Stilul operei lui Creanga se caracterizeaza...