Teoriile genezei romanesti

Teritoriul de formare, „problema cea mai grea din istoria limbii romane” dupa parerea lui Ov. Densusianu, a fost sursa unor indelungate si energice dispute stiintifice. In principiu, discutia ramane inca deschisa, in sensul ca cercetarile istorice, arheologice si lingvistice furnizeaza permanent noi elemente in masura sa intregeasca si sa nuanteze opiniile istoricilor si lingvistilor. Teoriile genezei etnolingvistice romanesti pot fi repartizate in trei grupe.

Teoria originii nord si sud dunarene

Procesul complex, unitar si inseparabil de constituire a poporului roman si a limbii romane a avut loc pe un intins teritoriu romanizat, care cuprindea regiuni situate la nordul si la sudul Dunarii: Dacia si Dobrogea, sudul Pannoniei, Dardania, Moesia Inferioara si Moesia Superioara.
In aceasta ordine de idei, important este si faptul ca pentru populatia romanizata din spatiul daco-moesic, Dunarea a fost numai un hotar administrativ, „politic si strategic”; fluviul nu a constituit deci o frontiera etnica, lingvistica, economica sau culturala ceea ce a permis mobilitatea populatiei si a favorizat mentinerea caracterului unitar de ansamblu al limbii romane.
Sustinuta de istorici si de filologi (A. D. Xenopol, N. Iorga, S. Puscariu, Al. Rosetti), ipoteza aparitiei si dezvoltarii limbii romane in spatiul romanizat nord si sud dunarean este confirmata de diversitatea dovezilor istorice, arheologice si lingvistice.