Referat - Mihai Eminescu Mitul Si Magia Irealului

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 10 ani
Afisari
1346
Etichete
mihai, eminescu, mitul, magia, irealului
Descarcari
474
Nota
9 / 10 - 1 vot


MITUL SI MAGIA IREALULUI LA MIHAI EMINESCU
Închis în magnifica lui stralucire si unitate refacuta dupa care a tânjit cu o dureroasa si dramatica sete cât a fost pe pamânt, adica în sfârsire, fragmentare si imperfectiune, Eminescu ofera în cultura româneasca unul din cele mai izbitoare exemple si argumente pentru descompunerea unei creatii care depaseste puterea de cuprindere a mintii noastre omenesti, în partile ei constitutive. Uriasul meca-nism viu al universului sau poetic se desface curiozitatii noastre analitice, iscodi-toare de taine ale creatiei, în piese care palpita, aspirând la unitate.
Marele întreg descompus în fragmente, care numai la un prim nivel al abordarii arata risipire si lipsa de armonie, a trecut prin aceasta jertfa din pricina incapacitatii omului de a percepe totul altfel decât prin fragment, deoarece întregul nu concorda cu omul, dupa Victor Hugo.
Exista la Eminescu, mai întâi, un spatiu mitic. Eroul liric, personajul, in-tra într-un cadru fundamental diferit de tot ceea ce cunoscuse. Pentru poet exista o lume a celor vii, precum si o lume a celor morti. Între ele, ca un purgatoriu si ca un spatiu specific, se afla tarâmul celor si vii si morti, în egala masura. Arald si Maria (Strigoii), de pilda, sunt, cum ar spune Algiradas Julien Greimas, “suflete moarte care duc o viata paralela cu a celor vii si sunt dotate cu o prezenta fizica”.
Cei mai multi dintre eroii mitologiei eminesciene sunt stapâni ai vietii si ai mortii. Hyperion, fiinta eterna, ar dori sa coboare printre muritori; în poezia Memento mori, sub nisipul arzator al pustiului, îsi duce viata o lume insolita; zmeul din Fata din gradina de aur este un “daimon” aspirând la fiintarea terestra.
Se poate identifica la Eminescu o veritabila mitologie a luminii, vazuta în etapele si profunzimile radicale, cele mai bogate în sensuri, activând vaste câmpuri simbolice si ordonându-le la nivelul imaginarului în functie de o legitate si o coerenta proprie, expresie a unui profund dramatism al fiintarii întru sacralitate. Echivalând absolutul si antrenând arhitectonica proprie sacralitatii, lumina eminesciana reuseste sa reliefeze cele mai subtile si grele de sens momente ale expe-rientei totale facilitate de simbol. Lumina are rolul de a se integra dramei cosmi-ce, vorbind, în acelasi timp, despre destinul omului si despre eforturile sale de a se împartasi armoniei absolutului. Lumina poate fi degradata si degradanta. Ea limiteaza, e consubstantiala spatiului neguros, o consubstantialitate privata însa de armonie. Patrunderea în sfera luminii veridice necesita o decantare rituala, un soi de alchimie, prin care sa fie înlaturate toate urmele materialitatii dure si gre-le. Lumina este cea care da contur formelor si impregneaza decorul în atmosfera irealului sideral.
Ca artist, Eminescu pune epicul în contact cu mitul, propunând o matrice stilistica în prelungirea viziunii populare arhaice. Sensurile noi transgreseaza ac-cidentalul, iar fortele si energiile naturii se încarca cu semnificatii nebanuite.
Pentru singularizare în plan valoric si stilistic, fenomenul Eminescu a fost pus în legatura cu mitul lui Narcis (lucru valabil într-o masura apreciabila, datorita laturii de constructor rece, care se adauga marii puteri de inspiratie si fierberilor interioare ale poetului). Însa Eminescu nu este numai poet al elaborarii, ci si al marilor tensiuni inspiratoare. De aceea, pentru noi, pecetea stilistica eminesci-ana sta sub semnul mitului lui Pan.
Pentru Fr. Bacon, Pan este fiul lui Jupiter si al Hybrei. Fruntea lui era cornuta, corpul invadat de par; purta plete si o barba foarte lunga; partea superioara a corpului era umana, iar cea inferioara se termi-na cu picioare de tap; în mâna stânga tinea flautul cu sapte tuburi, iar în dreapta cârja cu baston încovoiat; o blana de leopard îi servea drept îmbracaminte si sta-pânea peste vânatori, pastori si sateni. Administra muntii, crainicind pe zei, ca si Mercur. Capitan al nimfelor, ele dansau mereu în jurul sau.
Pan simbolizeaza Universul sau imensitatea lucrurilor. Ca si personajul mitic, Eminescu este fascinat de Univers, ca totalitate si infinitate. El merge pâna acolo încât crede ca “ principiile lucrurilor sunt identice în ce priveste substanta si nu se deosebesc decât prin figurile lor, însa prin figuri fixe si determinate, si ca tot restul nu atârna decât de pozitia si de chipul în care se combina “.
Ca si Pan, poetul e sfâsiat de natura lui duala. O parte aspira spre cerul demiurgic, spre pur, cealalta îl atrage spre zonele voluptatii si ale frumosului e-femer, Hyperion râvneste (în calitatea lui disimulata de Catalin) comorile teres-tre ale Catalinei. Flautul lui Pan este lira eminesciana, iar bastonul încovoiat în partea de sus e semnul investiturii voievodale. Zeu al vânatorilor si chiar al pastorilor si, în general, al locuitorilor de la tara, Eminescu-Pan refuza patura su-perpusa, gas...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2024 - Referatele.org