G.Cosbuc – universul poetic.

„Sunt suflet în sufletul neamului meu si cînt bucuria si amarul”.
(G.Cosbuc).

Poetul prin trainicirea inspiratiei va deveni „Suflet în suflet neamului sau” cîntîndu-i bucuria si amorul.În configuratia literaturii române Cosbuc e unul din marii nostri clasici.
Prin evocarea trecutului eroic al poporului el continua cu mijloace artistice noipe Alecsandri si Eminescu.Asemenea autorului pastelurilor,Cosbuc a cîntat si el frumusetile naturii prin prospetimea imaginilor,prin muzicalitatea versurilor.Pastelul lui Cosbuc este cum l-a definit atît de plastic O.Goga „o harfa pe care natura cînta în draga voie”, el a scris „în cea ma româneasca limba” cu o structura de vers cînd turnata în bronz, cîn usoara,si „lina ca un picurat de fluier pastoresc în pacea adormita a unei paduri”. Lirica sociala a lui Cosbuc culmineaza în „Noi vrem pamînt” care se apropie prin reasizare artistica de poezia „Împarat si proletar” de M.Eminescu. Spre deosebire de alti poeti,care cînta propria lor dragoste,Cosbuc este dupa cum a aratat Gherea – un liric obiectiv.El cînta dragostea altora: a fetelor si flacailor din popor.El a realizat înaintea lui Goga,întîia monografie a vietii taranesti din Transilvania. Cosbuc este,primul nostru poet,asa cum Creanga este primul prozator prin care glasul taranimii rasuna în litearatura româna,moderna, cu ecouri di universul ei uman si viziunea despre lume.
Poezia lui a adus în atmosfera conventionala,strabatuta de un fals pesimism, a epigoniilor lui Eminescu,un suflu nou,proaspat,luminos,cu radacini în optimisiune nuclear al poporului roman.

”Sufletul în sufletul neamului sau”- cum singur s-a definit cîntîndu-i bucuria si amarul – iata ce înseamna Cosbuc în poezia româna.