Ecologia de la stiinta la constiinta

Ca în cazul multor discipline, numele si definitia conferite ecologiei, spun mult pentru cei chemati sa îi cunoascã continentul si sã-i pãtrundã semnificatiile.
În privinta denumirii, termenul de ecologie s-a impus în atentia opiniei publice occidentale mai ales dupa 1970, iar în Europa centralã si de est cu precãdere în ultimul deceniu. O serie de evenimente cu un puternic impact social precum celebrele maree negre ori accidente nucleare în frunte cu cel de la Cernobâl (26 aprilie 1986) au zguduit din inertie opinia publica si a introdus treptat ecologia în rândul preocupãrilor individului si comunitãtilor. Se redescoperea astfel un concert si un nume vechi de peste un secol. Crearea lui este atribuitã biologului german Ernst Haeckel (1834-1919), iar data de nastere 1866, pe când acesta functiona ca profesor la Universitatea din Sena. De altfel, prima sa mentiune cu valoare de certificat de nastere se gãseste într-o notã de la pagina 8 a lucrãrii "Generalle Morphologie der Organismen" (Berlin, 1866), sub forma: "...sekologie... stiinta economiei, modului de viata, a raporturilor vitale eterne reciproce ale organismelor, etc." Construit precum termenul de economie, cel de ecologie deriva, în parte, din radacina indo-europeana weik, care desemneaza o unitate sociala imediat superioara casei sefului de familie. Aceastã radacina a dat sanskritul veah (casa), latinul vicus (cartierul unui oras, burg) si grecul oikos (habitat, acasa). Ca atare sekologie a fost construit pe baza a douã cuvinte grecesti: oikos si logos (logia), (discurs). Etimologic deci, ecologia reprezinta stiinta habitatului, respectiv o ramura a biologiei care studiaza interactiunile dintre fiintele vii si mediul lor. Dar, evident, semnificatiile sale au fost mult amplificate si diversificate de-a lungul timpului.

Nomen certus, pater incertus?
Parafrazând un celebru dicton juridic latin (mater, certus, pater incertus) si despre ecologie se poate spune cã dacã nu