Manuscrisele de la Marea Moarta
Acum 50 de ani în câteva pesteri din desertul Iudeii nu departe de þãrmul de nord-vest al Mãrii Moarte au fost descoperite întâmplãtor strãvechi manuscrise religioase, texte în parte cu caracter canonic dar si apocrife, cunoscute astãzi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moartã. Aceastã descoperire a fost consideratã cea mai importantã de acest fel, de la descoperirea în 1844 si în 1859 a tezaurului de manuscrise aflate în mânãstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Descoperirea primelor manuscrise în desertul Iudeii a fost pur întâmlãtoare. În primãvara anului 1947 sau poate chiar 1945, nu se stie cu precizie nici data nici împrejurãrile când a avut loc aceastã descoperire epocalã, beduinii din desertul Iudeii pãsteau caprele si oile în regiunea Wadi Qurman. Un tânãr beduin, Mohamed eb-Dib (Mohamed Lupul) cãutând o caprã rãtãcitã de restul turmei a descoperit într-una din multele pesteri rãspândite în zonã, niste suluri din piele scrise în ebraicã si care mai târziu s-au dovedit a avea o vechime de peste 2000 de ani.
De la descoperirea lor de cãtre pãstorii beduini manuscrisele au avut parte de o viaþã, am putea spune plinã de aventuri, trecând de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzacþie comercialã sau lãsate în aºteptare pentru descifrare sau comercializare.
Evenimentele legate de aceste manuscrise se desfãºoarã în jurul a trei instituþii situate în oraºul Ierusalim: mãnãstirea siro-iacobitã de rit monofizic ( biserica siro-iacobitã este o ramurã a creºtinismului care nu recunoaºte dogma oficialã creºtinã despre dubla natura,umanã ºi divinã, a lui Iisus, ci numai pe cea divinã), ªcoala americanã de studii orientale ºi Universitatea din Ierusalim.
Astfel în 1947 câþiva pãstori din tribul taamnirilor veniþi la Bethleem pentru a-ºi vinde produsele ºi a-ºi cumpãra mãrfurile necesare au oferit spre vânzare, unui anticar, câteva manuscrise pe pergamnet, pentru o sumã modestã. Acesta a refuzat ºi atunci beduinii s-au adresat unui negustor care avea ºi un atelier de cizmãrie, pentu cumpãrarea bucãþilor de piele. Acest negustor, Halila Iskander, cunoscut ºi sub numele de Kando, fiind membru al comunitãºii siro-creºtine a realizat cã se afla în faþa unor maanuscrise vechi ºi îl înºtinþeazã pe mitropolitul bisericii, Mar Atanasie, care era ºi stareþul mãnãstirii Sfântul Marcu. Acesta nu cunoºtea limba manuscriselor dar ºi-a dat seama cu sunt foarte valoroase pentru cã ele proveneau din regiune Qurman, regiune nelocuitã de secole, fapt ce oferea garanþia vechimii lor. Stareþul a vrut sã ia legãtura cu beduinii dar taamirii plecaserã.
Un timp nu s-a mai auzit nimic despre aceste manuscrise, dar Kando, negustorul a cãrui prãvãlie era cãutatã de beduini, a fost înºtiinþat sã-i anunþe pe pãstori cã stareþul era interesat de cumãrarea bucãþilor de piele.
Astfel s-a reuºit cumpãrarea unora dintre aceste manuscrise, unele de cãtre stareþul Atanasie iar altele, mai puþine de cãtre profesorul Sukenik de la Universitatea din Ierusalim., în total ºapte suluri.
Douã dintre suluri cuprindeau fragmenete ale aceluiaºi manuscris aºa-numitul Statut al comunitãþii iar printre celelalte se afla textul complet al Cãrþii prorocului Isaia. De pe un sul prost conservat oamneii de ºtiinþã au descifrat numle Lamateh ºi l-au intitulat Apocalipsul lui Lamateh, ca mai apoi dupã ce a fost desfãºurat ºi restaurat sã primeascã numele de Apocriful Genezei cãci conþinea povestea înfloritã a CãrþiiFacerii din Biblie.
Profesorul Sukenik este cel dintâi care a publicat descrierea primelor manuscrise, în 1948 sub titlul Sulurile tãinuite. Prima ediþie integralã a textelor celor ºapte suluri a apãrut mult mai târziu, dupã moartea profesorului Sukenik, sub îndrumarea elevilor ºi colaboratorilor sãi care i-au continuat munca, în special a fiul sãu Ygal Yadin. Au apãrut întâi descrierea primelor ºase suluri în ebraicã ºi mai apoi al ºaptelea în englezã, acestea fiind o micã parte a textelor cunoscute sub numele de „Manuscrisele de la Marea Moartã“.
În decursul timpului stareþul mãnãstirii Sfântul Marcu, Atanasie, înþelegând valoarea adevãratã a manuscriselor a continuat cercetarea peºterilor din deºet cu ajutorul oamenilor mãnãstirii ºi deºi a declarat cã nu a mai gãsit nimic, este posibil sã fi gãsit totuºi fragmentele ce lipseau din manuscrisele achiziþionate, precum ºi alte materiale, pe care mai târziu le-a oferit spre veerificarea competenã specialiºtilor, pentru a se convinge încã o datã de autenticitatea lor, dar declarând cã aceste manuscrise au fost gãsie în incinta mãnãstirii. Era poate o mãsurã d eprotecþie, pentru ca acestea sã nu intre în posesia statului pe teritoriul cãruia fuseserã gãsite.
Nu se ºtie însã câte manuscrise s-au pierdut în perioada lungã a cãutãrilor de cãtre pãstorii seminomazi care nu ºtiau sã le mânuiascã pentru a le proteja ºi a nu le deteriora ºi pentru care ele repr...