Pelicanii


Pelicanii, aceste pasari arhaice, ramase din era tertiara, si-au diminuat mult efectiveleultimele decenii. Locurile lor de cuibarit s-au redus treptat, ca urmare a patrunderii factorului antropic, astfel incat pelicanii au disparut cu desavarsire din vestul si centrul Europei. Desi pelicanii au mai cuibarit in secolul al XV-lea in Danemarca, s-au retras apoi tot mai mult din fata civilzatiei, interiorul arcului carpatic devenind zona cea mai vestica a arealului lor de cuibarit. In secolul trecut, mai erau comuni si in Transilvania, iar in prezent, un ultim refugiu al lor a ramas doar partea estica a continentului, indeosebi Delta Dunarii.

Trecut si prezent

In Romania, la sfarsitul secolului trecut si inceputul acestui secol, ambele specii de pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) si cel cret (Pelecanus crispus) – erau inca frecventi, nu numai in Delta Dunarii, ci in toata Dobrogea. Vizitatorii Deltei Dunarii din acele vremuri povesteau despre existenta atator cuiburi, incat relatarile lor par incredibile. Dupa calatoria sa din 1869, austriacul E. Hodek noteaza : „Potrivit calculelor mele aproximative intre Cernavoda si Marea Neagra cuibaresc atat de multi pelicani, incat numarul lor depaseste orice imaginatie umana!In aceasta zona traiesc mai multe milioane de pasari!”. In 1874, fratii Sintenis descopereau minunata colonie de pe lacul Cuibeda.
In urmatoarele decenii, numarul pelicanilor a scazut inspaimantator, din cauza pescarilor, care, ingrijorati pentru capturile lor, invinovateau aceste pasari „daunatoare”, dand foc, ani de-a randul, tutror coloniilor intalnite. Din acest masacru, si vanatorii si-au avut partea lor, fiind recompensati, pentru fiecare picior de pelican, cu cate un cartus. Si azi mai traieste unul dintre cei care, in 1926, a luat parte la o asemenea campanie. „…Am dus opt vanatori cu trei barci in colonie, pentru ca ne-au promis bautura…”- povesteste batranul. „Masacrul a tinut sase ore, si prada a constat in a