Referat - Aspirina

Categorie
Referate Chimie
Data adaugarii
acum 10 ani
Afisari
6954
Etichete
aspirina
Descarcari
633
Nota
9.67 / 10 - 3 voturi

COLEGIUL NATIONAL „MIHAI EMINESCU”
REFERAT
TEMA:
„ASPIRINA”
(ACID ACETILSALICILIC)
ELEV: ILIE ADELINA
CLASA: a X-a L
BUZAU
2006
ASPIRINA
C6H4(OCOCH3)CO2H
Ca în fiecare luna, in ultima joi, la ora ceaiului (ora 17,five o’clock) la intrarea cladirii era gazduita celebra Royal Societz din Londra.
Era vara anului 1763. Pentru acea seara doctorul Stone anuntase ca va prezenta un raport in legatura cu succesele pe care le obtinuse, în practica sa medicala, obtinute din scoarta de salcie.
Pornise, în cercetarea sa, de la ipoteza bazata pe credinta foarte bine înradacinata la tara, în rândul tamaduitorilor locali,ca fiecare planta medicinala poseda o „semnatura” miraculoasa, menita sa o predestineze unei anumite boli, stric legata de „semnul”plantei. Astfel, plamânarica, cu frunza sa de forma si coloratie asemanatoare plamânului este „destinata” sa indece bolile de plamâni, pe când salcia,care creste in locuri mlastinoase,umede, pe malul apelor,ei bine, era si ea buna de ceva. Stând cu radacinile într-un teren atît de umed, nu putea sa nu aiba nici un efect asupra celor ce se îmbolnaveau dupa ce au fost nevoiti sa stea cu picioarele în apa, sau sa se ude la picioare. Toti faceau febra dupa ce se imbonaveau, iar „frigurille” reprezentau forma cea mai grava a bolii.
Mai mult, doctorul Stone observase ca scoarta de pe ramurile salciei are un gust amar. Or, el stia ca din Peru, se putea obtine, prin corabiile care îndrazneau sa strabata pustietatile de apa ale Oceanului Atlantic, bântuit de brigatinele piratilor, o scoarta de culoare rosie. Si aceasta era foarte amara la gust. Se numea scoarta de China, nu pentru ca era de origine chineza.
Stabilind o apropiere între cele doua scoarte, Stone a cules coaja de pe ramurile salciei, a uscat-o, a pulverinazat-o si cu ajutorul sau a preparat macerate în apa, la cald. A îndepartat apa prin evaporare si ce a ramas, în retorta, a administrat bolnavilor sai de „friguri” sau care, din diverse pricini, faceau temperatura.
Asa cum se asteptase, de altfel, febra scadea de fiecare data. Scoarta de salcie se dovedise un bun febrifug desi, în treacat fie spus nu avea nimic de-a face cu malaria (friguri de balta). În epoca la care ne referim, când doctorul Stone îsi trata bolnavii sai cu extrate de salcie, germenul malariei nu era înca cunoscut.
În orice caz, comunicarea sa a fost ascultat cu mult interes si, dupa terminarea lecturii, întrebarile au început sa curga. Stone avut succes, rezultatele sale au fost consemnate în analele societatii raportul depus la arhiva acesteia, si viata si-a vazut mai departe de treburile sale.
Peste 70 de ani însa, cam prin 1829, aveau sa se declanseze o serie de întâmplari, aparent fara nici o legatura între ele.
Farmacistul francez H. Leroux, jucându-se cu coaja de salcie, preparase si el extracte în laboratorul farmaciei sale. În urma unui sir de experinte, el reuseste sa obsina în paharele de sticla, o substanta de culoare alba, frumos cristalizata în ace subtiri sau în rozete.
Cam tot atunci, un alt farmacist, de data aceasta elvetian, pe nume Pagenstecher, distila florile de sânziene (Spirea ulmaria), atât de frumos mirositoare. Din lichidul de distilare, dupa racire, se ridicau la suprafata picaturi uleioase de aldehida salicilica,lichid care amintea de mirosul sânzienelor.
Apoi germanul Karl Jacob Löwing, a luat aldehida salicilica, a tratat-o cu permanganat de potasiu,a adaugat ceva acid sulfuric si a pus totul la fiert. Dupa racire, lucitoare, de aceeasi culoare alba ca si cristalele din salcie, ale lui Leroux. Erau de acid salicilic.
Dupa un sfert de veac de încercari, H. Guerland reuseste sa reproduca prin sinteza, în retorta, si pornind de la fenol, acidul salicilic, pentru care Löwing foloise insa o substanta naturala. Fenolul se obtinea, prin distilarea uscata sa carbunilor de pamânt pentru producerea gazului de iluminat.
Pe de alta parte, farmacistul alsacian, din Strassbourg, Charles- Frédéric Gerhardt, s-a apucat sa acetilieze acidul salicilic. Folosind anhidra acetica si iarasi acidul sulfuric a obtinut ceea ce la analiza chimica s-a dovodit a fi acidul acetilo-salicilic. Acesta, acidul salicilic, aldehida salicilica din sânziene si substanta lui Leroux, care între timp capatase denumirea de salicina, toate aveau aceeasi structura chimica de baza.
Calea catre obtinerea aspirinei fusese strabatuta. Mai trebuia c...


  • Referate asemanatoare

Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org