Referat - Autonomia locala in tarile europene

Categorie
Referate Drept
Data adaugarii
acum 9 ani
Afisari
4512
Etichete
autonomia, locala, tarile, europene
Descarcari
333
Nota
9 / 10 - 2 voturi

AUTONOMIA LOCALA SI REGLEMENTAREA EI ÎN CONSTITUTIILE TARILOR UNIUNII EROPENE
Pentru a analiza modul de reglementare a autonomiei locale la nivelul constitutional al fiecarui stat membru al Uniunii Europene trebuie sa facem o prima distinctie între statele care au constitutii adoptate înainte de deceniul sase al secolului XX si cele care au adoptat constitutii ulterior acestei date.
Astfel, daca constitutiile unor state ca Germania (1949), Belgia (1831), Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord(1215,1628, 1679, 1689, 1911, 1949, 1958), Irlanda (1937), Danemarca (1953), nu utilizeaza expres termenul de autonomie locala, în schimb state care au adoptat constitutii mai recente: Spania (1978), Grecia (1975), Luxemburg (1868 cu revizuire în 1948 si 1993), Portugalia (1976), au consacrat în reglementarile lor fundamentale aceasta terminologie.
O a treia categorie o formeaza statele care nu utilizeaza în mod expres o atare terminologie , dar care dispun de o legislatie interna ce contine conceptul de autonomie locala. Este cazul Frantei.
Exista, în principiu, doua modalitati de recunoastere a autonomiei locale:
ca regim juridic unic si general;
ca regim juridic exceptional si particular.
În prima categorie se încadreaza acele state care asigura o identitate de tratament juridic comunitatilor locale, utilizând o baza juridica unica. De exemplu, Constitutia Greciei reglementeaza organizarea administratiei de stat pe baza unui sistem de desconcentrare, încredintând gestiunea afacerilor locale colectivitatilor locale, care se bucura de autonomie administrativa (art.102, pct.2). Constitutia Luxemburgului comunele formate din comunitati autonome, constituite pe baza teritoriala, posedând personalitate juridica si girând, prin propriile organe, propriul patrimoniu si interes (art.107, pct.1).
În a doua categorie se încadreaza acele state care, prin legea lor fundamentala, având în vedere particularitatile istorice si lingvistice ale constituirii lor, atribuie un anumit sistem particular de autonomie fie comunitatilor locale, fie comunitatilor lingvistice, fie anumitor structuri teritoriale.
Astfel, Constitutia Italiei, dupa ce consfinteste organizarea statului în regiuni, provincii si comune (art.114), recunoaste, pe de o parte, calitatea regiunilor de organisme autonome ce dispun de puteri particulare si functii proprii (art.115), iar pe de alta parte, atribuie Sardiniei, Siciliei etc., forme si conditii particulare de autonomie în termenii unor statute speciale adoptate prin legi constitutionale.
În Spania exista doua regimuri juridice aplicabile, distingându-se între autonomia comunala, guvernata si administrata de consilii municipale si comunitatile autonome. Art.113, pct.1 din Constitutia Spaniei recunoaste provinciilor limitrofe, având caracteristici istorice, culturale si economice comune, teritoriilor insulare si provinciilor având o identitate regionala istorica, posibilitatea de a se guverna ele singure, prin constituirea în Comunitati autonome. În art.2 se recunoaste si garanteaza dreptul de autonomie a nationalitatilor si a natiunilor care o compun si solidaritatea dintre ele.
În Portugalia este reglementat un anumit regim politic si administrativ arhipelagului Azorelor si Maderelor, bazat pe „caracteristicile geografice, economice, sociale si culturale a acestor regiuni si pe imemoriabilele aspiratii autonomiste ale populatiilor insulare” (art.227 pct.3).
Desi autonomia regiunilor vizeaza participarea cetatenilor la viata democratica a acestora si la promovarea propriilor interese economice si sociale, ea este limitata prin aceea ca „Autonomia politica si administrativa regionala nu poate atenta la suveranitatea statului. Ea se exercita în cadrul conferit de Constitutie” (art.227 pct.3).
Situatia Frantei este oarecum diferita, deoarece constitutia acesteia din 1958 nu utilizeaza în mod expres termenul de autonomie locala, colectivitatile teritoriale (comunele, departamentele si comunitatile de peste mari) se administreaza liber prin consilii alese în conditiile prevazute de lege (art.72 aln.2).
Din punctul de vedere al tehnicii juridice utilizate de legiuitorul constituant în consacrarea autonomiei locale, se pot distinge doua sisteme: unul ce consta din simpla enuntare a termenului si altul continând elementele definitorii ale autonomiei locale.
Din cel de-al doilea sistem face parte si Constitutia Belgiei, care da competenta legii de a reglementa institutiile provinciale si comunale, pe baza urmatoarelor principii:
alegerea directa a membrilor consiliilor provinciale si comunale;
exercitarea atributiilor consiliilor în limita determinata de interesul provincial si comunal;
descentralizarea atributiilor catre institutiile provinciale si comunale;
publicitatea sedintelor consiliilor;
interventia autoritatii de tutela ori a puterii legislative pentru asigurarea...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org