Referat - Fiinta si neantul

Categorie
Referate Filozofie
Data adaugarii
acum 11 ani
Afisari
2800
Etichete
fiinta, neantul
Descarcari
411
Nota
9 / 10 - 1 vot

Motto
“În ceea ce ne priveste,refuzam
sa ne lasam sfâsiati între teza si antiteza”
Sartre, “Fiinta si neantul”
Nu “Fiinta sau neantul”, ci “Fiinta si neantul”; conjunctia “si”, în locul disjunctiei “sau” , Sartre nu a dat expresie acelei alternative catastrofale sugerata de “sau”, ci unei posibile unitati: integrarea fiintei în neant si a neantului în fiinta. Asadar, Sartre, din moment ce crede în ascendentul fiintei asupra universului, sustine ca personalitatea umana este pura potentialitate, capabila sa decida ce exista.
Nu exista nici un fel de constrângeri fatale. Asupra mea nu actioneaza nici o constrângere, absenta libertatii mele nu poate fi imputata nici unei legi sau cauzalitati exterioare, supranaturala, implacabila. Doar eu ma pot îngradi. Sau, poate, ceilalti oameni, semenii mei, daca eu consimt prezentei, existentei lor în lumea mea. Realitatea, lumea îmi apartine fiindca numai eu pot decide ce e lumea; ce exista pentru mine e ceea ce vreau, nimic nu se poate impune vointei mele. Asadar, lumea e în mine,iar eu fiintez în ea nu mai mult decât sunt dispus sa accept. Tot ce exista, exista în mine (ceea ce doresc, ceea ce vreau, ceea ce consimt eu sa traiasca).
Nu mi se întâmpla decât prin mine, deci port întreaga responsabilitate. Aceasta era perspectiva pe care Sartre o oferea contemporanilor sai, sfâsiati între realitatea razboiului si nevoia de libertate.
Razboiul ? Nu exista decât în mâsura în care consimt sa fac parte din el. Curaj din partea lui sa afirme asta, într-o epoca în care numai pronuntarea cuvântului “libertate” capata un caracter subversiv. Istoria, razboiul nu sunt implacabile, sunt rezultatul unei constiinte, fie ea colectiva, deci umana, iar aceasta, actionând împotriva constiintei mele, este singura constrângere. Asadar, istoria nu este o realitate la care constiinta mea nu poate accede, ci este rezultatul felului de a gândi si actiona al unei epoci
Determinismului social, Sartre îi opune puterea constiintei individuale. Cum nu exista decât ceea ce vreau, iar ceea ce vreau este parte din mine, daca refuz razboiul, el nu exista !
Supunându-ma oricarei constiinte exterioare, nesustragându-ma razboiului decis de altii, înseamna ca l-am ales.
J. Romain: «În razboi nu exista victime inocente.»
“A alege” simbolizeaza alegerea de sine; ceea ce exista, exista prin mine, este imaginea a ceea ce sunt eu. Dupa Sartre, personalitatea umana este libera sa se aleaga din nou si în orice clipa.
Refuzând implicarea oricarei puteri divine în existenta de sine statatoare a omului, Sartre crede ca ceea ce i se întâmpla individului este rezultatul deciziei lui de a accepta sau nu forta constiintei sociale sau determinismul istoriei.
Inexorabilul, implacabilul, “destinul” vechilor greci, ceea ce se întâmpla deasupra puterilor omenesti nu mai exista, fiindca Sartre asimileaza ideii de libertate omul responsabil, libertatea nelimitata a celui decis sa-si pastreze libertatea cu orice pret.
Constiinta individuala este singura autoritate care guverneaza existenta, autoritate situata tot atât de departe de solidaritatea umana, ca si de consolarea divina. Daca solidaritatea cu semenii mei înseamna constrângere – cum ar fi sa particip la un razboi pe care nu îl doresc ? - ,atunci libertatea mea nu se exprima prin solidarizare, ci prin desprinderea de ceilalti; cât despre autoritatea divina, Sartre e ferm: exista ceea ce decid, destinul nu e implacabil, ci e suma actelor mele de decizie, nu ezit, nu accept nici o alta autoritate decât propria constiinta si prin asta îmi asum existenta.
Hotarasc, realitatea este ceea ce exista în constiinta mea singulara. Oare constiinta mea e capabila ea singura sa construiasca o lume suficienta ? Sa fie negarea totala a constrângerilor sociale si istorice, individualismul, egocentrismul exprimare a libertatii ?
Suprematia obiectelor, productia de bunuri ce se dezvolta în mod monstruos si din ce în ce mai mult pentru ea însasi, creând unele trebuinte artificiale, repede înlocuite de altele noi, tot atât de efemere si lipsite de justificare, reprezinta atribute ale lumii în care traim. O societate de consum, civilizatie a “gadget-ului”, a obiectului perfect inutil dupa câteva zile, sa fie ea oare expresia dramei noastre existentialiste ?
...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org