Miscarile scoartei terestre


Chiar din primele harti ale Terrei, s-a putut observa asemanarea uimitoare dintre tarmul lumii Noi si cel al lumii Vechi. Aceasta asemanare a ridicat fireasca întrebare: este posibil ca cele doua continente sa fi fost cândva unite?
La mijlocul anilor 1800 cercetatorii au început sa adune fosile din rocile continentelor îndepartate. La începutul anilor 1900 geologul american Frank B. Taylor a sugerat posibilitatea departarii continentelor între ele, si a presupus ca translatia contientelor a creat presiuni laterale ce au dus la aparitia lanturilor muntoase.
Teoriile lui Wegener
Independent de observatiile lui Taylor, Alfred Wegener a facut cercetari în scopul determinarii schimbarilor climatice de-a lungul istoriei Pamântului. Acesta a cautat cheia misterelor prin studierea fosilelor, gasind spre exemplu, fosile ale unor plante tropicale sub stratul de zapada si gheata din Groenlanda. El a mai gasit si alte semne ramase în roci care indica faptul ca o parte a Africii de Sud si partea tropicala a Americii de Sud au fost cândva acoperite de gheata.
Wegener a dat raspunsul la aceasta ipoteza în cartea intitulata “Die Enstehung der Kontinente und Ozeane” (Originea Continentelor si a Oceanelor). Ipoteza lui era ca pe vremea când avea plante tropicale, Groenlanda se situa undeva în jurul Ecuatorului. Suprafetele întinse ale Africii si Americii de Sud trebuiau sa se situeze undeva în jurul Polului Sud, când erau acoperite cu gheata. Cu alte cuvinte, continentele s-au deplasat din pozitia lor anterioara.
Teoria translatiei continentelor a fost în general acceptata pâna în anii cincizeci-saizeci. Între timp însa, s-au acumulat atâtea dovezi, încât teoria nu a mai putut fi ignorata. S-a creat un termen nou pentru descrierea fenomenului: tectonica placilor. Potrivit acestei teorii, continentele se afla în miscare continua, cu o viteza de deplasare între ele ce variaza de la 1 la 10 cm pe an. Acceptarea teoriei miscarilor tectonicea deschis o n