SATUL IN IALOMITA – INTRE TRADITIE SI CIVILIZATIE
Locuitorii ialomiteni au fost, încã din zorile istoriei noastre, agricultori cultivatori de plante si crescãtori de animale).În acest domeniu dovezile de continuitate abundã, de la cele arheologice la cele din izvoare scrise.Vom adãuga si noi câteva. Astfel, folosirea de cãtre ialomiteni a unui vechi sistem circumediteranean - treieratul cu caii pe o arie, în jurul unui "steajer" - demonstreazã continuitatea asezãrilor si persistenta agriculturii în regiunea de ses a tãrii. Pãstrarea, în regiune, a raritei, care are la bazã un tip de plug al populatiei bãstinase iliro-trace, - noi am gãsit-o în folosintã pânã în 1975! - întãreste ideea enuntatã mai sus.  S-a folosit si plugul pe o brazdã, cu corman fix, ceea ce confirmã constatarea lui R.Braungart, care aratã cã tipul de plug romanic s-a folosit la arat doar în regiunea de câmpie. Din stânga Dunãrii plugul respectiv a pãtruns la bulgari. În strânsã legãturã cu cultura plantelor s-a dezvoltat si crestera animalelor.
Dacã avem în vedere lunga istorie, la români, a obstilor cu caracter devãlmas, o dovadã peremptorie privind vechimea asezãrilor din Ialomita o constituie si existenta asezãrilor mosnenesti, de tãrani liberi, ale cãror menaje au persistat pânã în zilele noastre (Poiana, Cosîmbesti, Mãrculesti etc). Corespunzãtor acestor tipuri de sate, se remarcã preferinta tãranilor pentru curtile de formã neregulatã(azi pe cale de disparitie), caracteristice populatiei autohtone("cojeni").
În cazurile tipurilor de curti cu un plan mai ordonat, "curti duble", în satele de la baltã ca si în foarte multe din cele de pe valea inferioarã a Ialomitei, cercetând terminologia casei si a constructiilor anexe, ajungem la aceeasi constatare, valabilã si pentru alte zone etnografice românesti,si anume cã pentru partea locuitã de om si fiind în "serviciul" agriculturii se întrebuinteazã termeni de origine latinã:poartã, casã, curte(termen de definire a întregii gospodãrii ialomitene), arie, iar pentru partea gospodãriei, care este destinatã cresterii animalelor se folosesc termeni de origine slavã:obor, grajd, cosar, curnic.Si în acest caz se dovedeste cã populatia bãstinasã, strãromâneascã, când a luat contact cu slavii, practica agricultura, în timp ce populatia slavã, cu care a convietuit o vreme(asimilând-o, în cele din urmã), a fost nu doar cultivatoare de plante, ci si crescãtoare de animale.
Factorii geografici si climatici, cei istorico-sociali si-au pus amprenta asupra locu-intei din Bãrãgan, creînd un program arhitectural cu specific distinct. Casa traditionalã din Bãrãgan pare cã se asterne la sol, acoperisul are întotdeauna patru ape, cu pantele line(o podoabã ca atare a constructiei,care prezintã binecunoscutul avantaj al creãrii unui spatiu izolator termic si, în multe cazuri, al unui spatiu de depozitare). Învelitorile pot fi din: a) stuf(în special în satele din apropierea bãltilor, lacurilor), material care prezintã a-vantaje indiscutabile:stuful bine bãtut(simplu sau "însolzit") rezistã pânã la 40 de ani, vara pãstreazã rãcoare, iar iarna cãldurã(si, nota bene, faptul cã acest material este u-sor inflamabil, nu poate constitui totusi, un factor decisiv, pentru ca el sã fie abando-nat); b) paie(mai putin, si folosite în special la constructiile anexe); c) tabla(care, completatã cu discrete elemente de feronerie si tinichigerie capãtã valori es-tetice remarcabile);d) tigla(produs chiar în zonã, odinioarã, la fabrica "Hagianoff" din Urziceni);e) olanele. Mentionãm cã dintre toate aceste materiale folosite la învelitori, tabla a avut - si are încã - cea mai mare rãspândire. Mai putin si mai aproape de zilele noastre, s-a folosit tigla. Locuitorii din câmpie - ei însisi, de cele mai multe ori, si mesterii propriilor lor constructii - au stiut sã foloseascã judicios materialele de constructie din zonã (nuiele împletite, paianta=cadru de furci cu panouri din nuiele sau stacheti "îmbulgãriti" cu a-mestec de paie, pãmânt, pleavã si bãlegar, "tule" - chirpici, cãrãmidã arsã si chiar "bîr-ghii" masive).  Un interes aparte îl prezintã si "curnicile", mici cotete de gãini, de formã conicã, cons-truite din lut si paie, materiale care acoperã un schelet de bete din floarea soare-lui. Tot pentru pãsãri se construiesc în tehnica "gardului" sau a "paiantei" si un fel de "turnuri", la 2-3m.de pãmânt, cuprinzând 2-3 etaje.
Recoltele se adãposteau în "porumbare" sau "magazii de cereale", care difereau prin dimensiuni, de la o gospodãrie la alta, desigur în funcie de starea socialã a proprietarilor. Dintre toate acareturile tãrãnesti, magaziile de cereale se disting prin functionalitate si tehnicã de constructie (îmbinãri de bârne în "tincuri" si "cep"), prin grija cu care au fost realizate. Din acest punct de vedere magaziile cu mai multe "ochiuri" pentru cereale, cu "fânãrie",rampã de descãrcare si sopron pentru atelaje, consti...