Activarea de origine sinuzala, ritmul sinuzal, ritmul de baza al inimii si frecventa ritmului cardiac.





In mod normal, stimulul sau excitatia care activeaza inima, ia nastere intr-un focar din nodul sinuzal. Dupa ce a fost elaborat de celulele automate ale nodului sinuzal, stimulul se propaga prin atrii, strabate sistemul jonctional (nodul A-V, fasciculul His si diviziunule sale ) si se distribuie apoi la cei doi ventriculi, prin reteaua specifica a acestora. Sensul de propagare al excitatiei, se numeste “anterograd” sau “ descendent ”. Orice conducere a excitatiei care s-ar face (chiar numai intr-o portiune oarecare din inima) in sens opus se numeste “retrograd” sau “ascendent” .
In cazul ritmului sinuzal, pe electrocardiograma se constata ca fiecare revolutie cardiaca incepe cu o unda P.. Prin ritm de baza al inimii se intelege acel ritm care domina activitatea inimii pe un traseu electric , cel putin in momentul inregistrarii , sau pe o anumita portiune a traseului electric.
In mod normal, ritmul de baza al inimii este de origine sinuzala (ritm sinuzal). In unele cazuri, ritmul de baza poate fi si de alta natura, asa cum se observa in cazul tahicardiilor paroxistice, al ritmurilor zise de “inlocuire” sau al flutterului sau fibrilatiei atriale. Ritmul de baza poate fi regulat sau neregulat. Cand ritmul este regulat (ca in cazul ritmului sinuzal), durata revolutiilor cardiace este aceeasi tot timpul. Cand ritmul este neregulat - ca-n cazul fibrilatiei atriale, - exista o inegalitate exprimata si nesistematizata a duratei revolutiilor cardiace. Ritmul sinuzal este cea mai frecventa forma de ritm de baza al inimii . Frecventa ritmului cardiac de baza sau a ritmurilor care-l inlocuiesc – in unele cazuri- se apreciaza in functie de durata medie a unei revolutii cardiace (sistola +diastola