Avram Iancu (1824 -1872), democrat revolutionar român, unul dintre conducatorii revolutiei de la 1848-1849 din Transilvania. S-a nascut la Vidra, in Muntii Apuseni, din parinti tarani. A studiat dreptul la Cluj. In preajma izbucnirii revolutiei facea parte dintre fruntasii intelectualitatii românesti transilvanene, luptatoare pentru eliberarea sociala si nationala a românilor. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducatorul cetelor inarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni, in randurile carora si-a castigat o mare popularitate. Taraganarea aplicarii si in Transilvania a legii privitoare la desfiintarea iobagiei, refuzul guvernului revolutionar ungar de a acorda libertati nationale românilor si votarea de catre Dieta din Cluj a unirii Transilvaniei cu Ungaria au dus la dezbinarea fortelor revolutionare române si ungare si la ridicarea taranimi la lupta pentru rezolvarea problemei sociale si a celei nationale. Iancu a devenit conducatorul ostii taranesti revolutionare. In fruntea acestei osti, Iancu a organizat temeinic apararea in Muntii Apuseni si a respins numeroasele atacuri ale ostilor, superioare ca numar si ca armament, ale nemesimii maghiare, castigandu-si renumele de "craiul muntilor". Dezbinarea fortelor revolutionare ale românilor si ungurilor a fost folosita de Habsburgi. Iancu a fost inselat de promisiunile mincinoase ale imparatului privitoare la desfiintarea iobagiei si acordarea libertatii nationale. Ca si alti revolutionari români transilvaneni care se apropiau de conceptia politica a lui Nicolae Balcescu, Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare in lupta impotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona insa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Dar semnarea actului de pacificare de catre Balcescu si Kossuth la 14 iulie 1849 s-a produs prea tarziu. Luptele