Referat - Batalia de la Pharsalus

Categorie
Referate Istorie
Data adaugarii
acum 12 ani
Afisari
1633
Etichete
batalia, pharsalus
Descarcari
367
Nota
9 / 10 - 1 vot


Batalia de la
PHARSALUS
(48 î.e.n.)
O încercare de rezolvare a crizei interne a statului sclavagist roman de la mijlocul secolului I î.e.n. a fost formarea triumviratului: Pompei, Crassus, Cezar.
Ales consul, Cezar trebuie sa mearga împotriva helvetilor, pe care-i înfrânge în anul 58 (în acelasi an el învinge un trib german condus de Ariovistus), iar în 57 cucereste Belgia. În anul 56, Imperiul roman este împartit, pentru cinci ani, între Cezar, care primeste Galia, Pompei – cele doua provincii spaniole, si Crassus – Siria. Crassus, batrân si exilat, visa sa ocupe regatul part, Bactria si India si sa ajunga la, ceea ce se considera atunci, capatul lumii. În anul 53, Crassus intra în campanie, traverseaza Tigrul, este încercuit de Surenas la Carrhae si armata lui este distrusa. Din 40000 de oameni câti avea, 20000 au fost ucisi iar 10000 facuti prizonieri. Acesta este cel mai mare dezastru suferit de Roma dupa Cannae.
În anul 52, galii se rascoala. Cezar întreprinde o noua campanie în Galia, care se încheie cu asediul Alesiei si cu capturarea lui Vercingetorix, seful rascoalei.
Disparitia lui Crassus punea problema delicata a împartirii puterii între Cezar si Pompei. Cezar avea o pozitie strategica avantajoasa, pentru ca, prin stapânirea Galiei, se afla între Italia si Spania stapânita de Pompei. Dupa moarte lui Crassus, influenta lui Pompei creste prin aceea ca o parte din legiunile aflate în rasarit îi erau devotate.
Supunerea Galiei rastoarna raportul de forte în favoarea lui Cezar. Victoriile îi atrag simpatiile poporului roman, iar Galia îi ofera posibilitatea recrutarii unor trupe valoroase. Dar senatul se teme firea autoritara a lui Cezar si îl prefera pe Pompei, care este mai putin energic. Disproportia de forte era în favoarea senatului si a lui Pompei, care aveau opt legiuni în Spania, doua în Italia, plus legiunile din Macedonia, Siria si Africa. În 26 noiembrie, 50 î.e.n., când Cezar se hotaraste sa porneasca împotriva Romei nu avea la dispozitia lui decât o legiune: 5000 pedestrasi si 300 calareti. Teoretic, Pompei dispunea în Italia de doua legiuni. Cunoscând aceasta situatie si stiind ca poporul este de partea lui, Cezar trece Rubiconul si porneste asupra Romei. Pompei si senatul se refugiaza la Capua, unde încearca sa adune cât mai multe trupe. O prima si cea mai mare greseala. Pompei si senatul trebuiau sa-si concentreze fortele la Roma, nu în sudul Italiei. La Corfinium, Pompei lasa o parte din trupe pentru a-l opri pe Cezar. Acesta înainteaza rapid spre sud si intercepteaza drumul dintre Corfinium si Capua, izolând trupele lasate la Corfinium. Pompei, în loc sa vina în ajutorul Corfiniumului, se refugiaza cu senatul în portul întarit de la Brindisium. Corfinium se preda si Cezar îsi poate continua drumul spre sud, împotriva lui Pompei. Aceasta actiune a fost criticata. Cezar adopta varianta marsului de apropiere, direct, dezvaluind în felul acesta obiectivul urmarit de el: o lupta decisiva. În prima parete a actiunii sale, o asemenea alternativa era de dorit. Dupa ocuparea Romei si a Corfinium-ului, era de preferat apropierea de adversar prin marsuri indirecte. În felul acesta i-ar fi abatut atentia si l-ar fi putut surprinde într-o pozitie critica, terminând luptele cu Pompei într-o singura campanie. Se poate ca, datorita firii impetuoase, Cezar sa fi ratat o asemenea alternativa, dar în calculul sau se poate sa fi intrat elemente necunoscute noua. În fata ofensivei lui Cezar, Pompei si senatul trec Adriatica în Grecia. Cezar revine la Roma, îl numeste pe Marc Antoniu comandantul trupelor din Ialia, trimite o legiune în Sicilia, alta în Sardinia pentru a asigura aprovizionarea Italiei, lânga Marsilia legiunile din Galia. Primul obiectiv militar: cucerirea Spaniei. Aici se afla temeiul puterii militare a lui Pompei. Daca se angaja în urmarirea adversarului în Grecia, legiunile din Spania puteau veni pe mare fie în Italia, fie în Grecia. Plecând în Spania, Cezar rezuma lapidar strategia lui: „Ma duc sa lupt cu o armata fara general, pentru a reveni ca sa lupt cu un general fara armata”. El miza pe activitatea dusmanului sau. Calculele sale nu l-au înselat. În Spania, unde comandau Afranius si Varron, doi locotenenti ai lui Pompei, reuseste sa câstige campania prin manevre care duc la izolarea adversarului si imposibilitatea acestuia de a se aprovziona. Afranius capituleaza. Succesul lui Cezar se implica prin caracterul razboiului pe care îl duce. Cum aprecia Napoleon: ca sa anihileze o armata egala cu a sa, este un rezultat care nu poate fi obtinut decât în razboaiele civile. Varron, cel de-al doilea locotenent a lui Pompei in Spania, se supune lui Cezar, pentru ca locuitorii si legiunile lui doreau acest lucru. Cezar lasa patru legiuni în Spania, revine în sudul Galiei, asediaza Marsilia si o supune. Prin supunerea Spaniei, Cezar avea spatele acoperit si libertatea sa porneasca împotriva ...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org