Cadrul geografic si istoric
Cuprins între fluviile Tigru si Indus, Marea Caspica, Golful Persic si Oceanul Indian, podisul iranian se întinde pe o suprafata de trei milioane de kilometri patrati. Pe acest teritoriu s-au încrucisat – înca dea cum patru mii de ani – numeroase drumuri comerciale care legau Orientul Apropiat, pe de o parte cu India si China, pe de alta parte cu tarile din bazinul rasaritean al Mediteranei. În acest spatiu s-au nascut, s-au dezvoltat, s-au înfruntat regate, imperii si civilizatii diverse. Istoria Persiei a fost strâns legata – în antichitate si în perioada de început a Evului Mediu – cu istoria Asiriei si
Babilonului, a Egiptului, Greciei si Romei, a Bizantului si Islamului. Zona prin excelenta de contacte între Orient si Occident, Persia a receptat si a asimilat, a transmis sau a intermediat experienta istorica a multor popoare din jur, creând ea însasi si difuzând forme culturale si de civilizatie originale.
Clima podisului iranian era marcata de contraste mari de temperatura. În linii mari, jumatatea de sud a podisului era favorabila agriculturii si pomiculturii, în timp ce partea nordica – o imensa stepa, cu prea putine oaze – avea un teren bun doar pentru pasuni. Pe lânga fauna actuala, în antichitate mai traiau aici si tigri, ursi si o specie de lei, mai mici însa si mai putin periculosi decât speciile de azi. Muntii care înconjoara podisul din aproape toate partile erau bogati în minereuri de fier si plumb, în diorit si alabastru; desertul centre – în zacaminte de sulf; iar vaile râurilor – în pietre semipretioase.
Primele asezari omenesti sunt atestate arheologic pe podisul iranian chiar din mileniul al V-lea î.e.n. Spre sfârsitul mileniului al IV-lea î.e.n. s-au înregistrat aici miscari masive de populatii nomade (bine cunoscute în istoria antica a Orientului Apropiat: elamiti, gutti, kasiti etc.) care, coborând din regiunile muntoase, îsi îndreptau turmele spre bogatele câmpii mesopotamiene. Aceste triburi indo-europene au