Constantin cel Mare
(c. 280 – 337 d.Hr.)

Numele lui Constantin cel Mare este strans legat de Imperiul Roman de Rasarit, de Constantinopol si de liberalizarea crestinismului, recunoscut de el ca religie de stat. Fonsator al Imperiului de Rasarit, al Constantinopolului si parinte al crestinismului, Constantin este considerat primul imparat crestin, care a deschis o noua perioada in istoria umanitatii – Evul Mediu.
Flavius Valerius Constantinus, viitorul “Constantin cel Mare”, s-a nascut intre anii 180/285 la Naissus in Dacia Medinterranea (Nish, Serbia), ca fiu al ofiterului in armata romana, Constantius I Chlorus si al Flaviei Iulia Elena – femeie de conditie sociala modesta, fie din acel oras, fie dintr-un sat traco-moesic din imprejurimi. Cativa ani mai tarziu Constantius a fost chemat la curtea lui Maximianus, unde in anul 289 s-a casatorit cu Thodora, fiica vitrega a acestuia (Elena era sotie nelegitima a lui Constantius). Din acel moment sau cel mai tarziu in anul 293, cand Constantius a fost inaltat la rangul de Caesar in Occident, Constantin a fost adus la Sirmium si apoi la Nicomedia, la curtea lui Diocletian, unde a ramas mai bine de 10 ani, fapt ce a avut mare insemnatate pentru pregatirea viitorului imparat. Se presupune ca impreuna cu el se afla si mama sa, Elena.
Sub Diocletian, Constantin a indeplinit functia de tribunus primi ordinis in Asia si Palestina, iar sub Galerius a luptat impotriva sarmatilor. Dupa moartea tatalui sau a fost proclamat imperator de catre armata (25 iulie 306). S-a casatorit cu Flavia Maxima Fausta, de la care a avut doi fii: Fl. Iulius Constantinus si Fl. Iulius Constans.
Odata proclamat imparat, Constantin mostenea de la tatal sau conducerea Britanniei si Galliei, alegandu-si ca resedinta orasul Augusta Treverorum si luandu-si ca sarcina principala paza frontierii Rinului, unde a si reputat o prima si mare victorie asupra francilor. Dupa aceasta a urmat o intelegere cu Galerius, cazandu-se de acord ca