Razboaie imperialiste II






In secolul XVIII, razboaiele europene au inceput sa afecteze restul lumii. Marea Britanie si Franta erau implica¬te in razboaie coloniale, al caror rezultat avea sa influenteze viitorul continentelor.
In secolul XVII, Spania si Portugalia isi pierdusera deja vitalitatea, desi intinsele lor imperii ramasesera intacte. In Tarile de Jos incepuse un declin usor dupa grelele razboaie maritime impotriva Angliei.

Acesta era un semn al cresterii importantei Angliei, desi la inceput principala sa rivala, Franta, parea mult mai putemica decat ea. Sub Ludovic al XIV-lea (1643-1715), Franta a fost principala putere din Europa, tinuta in frau cu dificultate prin coalitii ale celorlalte state, inclusiv Anglia. In afara Europei, situatia era mai putin clara: englezii si francezii pareau egali in India si Caraibe, dar si in America de Nord, unde coloniile franceze din Canada erau mai putine decat coloniile engleze de pe tarmul Oceanului Atlantic (care au devenit ulterior Statele Unite).

Slabiciune si putere
La urma urmei, ambitiile Frantei in calitate de putere continentala s-au dovedit a fi dezavantaje in luptele pe care le-a purtat impotriva Angliei, deviindu-i calea de la o politica coloniala pozitiva. Anglia a avut de asemenea avantajul unei putemice traditii maritime si unui sistem politic relativ liber care incuraja initiativele individuale.

Comertul si expansiunea coloniala aveau sa devina fundamentul suprematiei Angliei, care a fost recunoscuta destul de tarziu. In razboiul Ligii de la Augsburg (1689-1697), Anglia si aliatii sai au controlat ambitiile lui Ludovic al XTV-lea in Europa. Lupte s-au dat si in America de Nord, dar cand s-a incheiat pacea toate cuceririle au fost restituite. Problema coloniilor continua sa fie privita ca fiind de importanta secundara - dar nu si de colonistii englezi si francezi din America de Nord, a caror lacomie teritoriala a determinat stari succesive de razboi si pace.

Razboiul