STATE NATIONALE SI MULTINATIONALE ÎN A DOUA
JUMÃTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA

În prima jumatate a secolului al XIX-lea, Europa a fost teatrul miscarilor liberale, democratice si nationale îndreptate împotriva rivalitatilor politice si sociale ale Vechiului Regim; totodata, acum dezvoltându-se activitatea industriala, o noua burghezie si un proletariat, caruia sindicalismul si socialismul îi furnizeaza mijloace de aparare. Cea de-a doua jumatate a secolului este marcata de încercarile de realizare a unitatii nationale de catre unele popoare, precum este cazul românilor, italienilor si germanilor.

ROMÂNIA- MODELUL PLEBISCITAR-DIPLOMATIC

Constituirea României moderne, evolutia statului si a societatii se afla sub semnul obiectivelor revolutiei de la 1848 si al confruntarii de idei între cele doua grupuri politice: liberalii si conservatorii. Disputa a fost legata, mai ales, de „modelul” care trebuia preluat si de ritmul schimbarilor. Liberalii sustineau o occidentalizare rapida, pe când conservatorii doreau o schimbare lenta, în concordanta cu traditiile românesti. Obiectivele Revolutiei de la 1848 vor constitui repere ale evolutiei viitoare.
Puternicul curent unionist existent în rândul românilor, precum si interferarea intereselor Marilor Puteri în SE Europei au facut unirea Principatelor Române sa devina o problema europeana. Ea a fost discutata la Congresul de pace de la Paris (1856), care punea capat Razboiului Crimeei (1853-1856). Cele 7 puteri prezente la Paris (Franta, Anglia, Rusia, Imperiul Otoman, Prusia, Regatul Sardiniei si al Piemontului, Imperiul Habsburgic) au avut atitudini diferite, dictate de propriile interese: în favoarea unirii s-au pronuntat Franta, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia, iar împotriva s-au declarat Austria si Turcia. Deciziile adoptate în Tratatul de pace prevedeau intrarea Principatelor Române sub granita colectiva a puterilor europene, alegerea (în Moldova si Tara Româneasca) a unor Adunari ad-hoc care sa ex