Zeita Minerva




Remarca lui Ovidiu ca ,,Roma este locul cel mai demn de intalnire a tuturor zeilor” reprezinta o realitate religioasa ce se regaseste in orizontul religios roman si care vizeaza capacitatea romana de a accepta, silita sau de buna voie, influente externe; misterele orfice, dionysiace, pythagoreismul etc., venite pe filiera greaca, dar si cultele orientale invadeaza universul religios roman, conferindu-i noi valente: cultul zeitei Isis, cultul zeitei Cibela (Marea Mama), mithraismul, crestinismul s.a. Veneau in intampinarea marilor intrebari existentiale legate de viata omului, de speranta, de viata de dupa moarte pe care rigida, conservatoarea si formala religie romana nu le putea satisface.
In epoca imperiala, odata cu extinderea stapanirii romane pe trei continente (Europa, Africa, Asia), fondul arhaic al traditiilor religioase romane este tot mai mult erodat de puternicele influente religioase externe.
Octavian Augustus a avut o tentativa in restaurarea acestei traditii, dar contactul cu puternicele influente orientale a directionat noua orientare religioasa; Caesar, Octavian au fost divinizati (Octavian = Augustus). Imparatii romani sunt, incepand cu sec. II-III d.Ch., considerati zei inca din timpul vietii lor (Imparatul Aurelian se credea fiul zeitei Minerva, Caligula afirma ca este frate cu Jupiter, iar Domitian ca este insusi Jupiter).
Se contureaza, asadar, clar cultul imperial, asociat firesc cu traditionalul cult al Romei, iar aderarea si participarea la aceste culte devine politica de stat obligatorie in intreg Imperiul Roman, ca semn de loialitate fata de puterea imperiala, orice refuz de a se supune acestor norme ducand la crunte persecutii (crestinii in primele secole d.Ch.).
Spre sfarsitul imperiului, politeismul greco-roman se transforma intr¬-o forma de panteism solar, urmarea fiind acel sincretism ce se manifesta in intreg spatiul romanitatii. Vechea religie romana, erodata de atatea presiuni, asimilari si sinteze, a suferit