DE RERUM NATURA – LUCRETIUS


Nascut, probabil, în primul deceniu al secolului I a.Chr, la Roma, Lucretius, adept al epicureismului, scrie o opera didactica de o reala valoare, opera care reprezinta, poate, o cotitura în viata culturala a acelei vremi.
„De rerum natura” apare într-o perioada când se astepta o creatie care sa dezbata problemele lumii si ale omului, într-un limbaj expresiv si usor de înteles.
Epopeea, alcatuita din sase carti, scrise în hexametrul dactilic, cânta un erou (precum Homer si Vergilius) care depasise masura umana, si anume, pe Epicur, care înfruntase superstitiile. Asadar, Lucretius are ca scop, prin opera sa, printre altele, îndepartarea superstitiilor – singurul tel al omului trebuie sa fie placerea, care poate fi vazuta ca o viata fara tulburari.
În conceptia lui Lucretius, la baza lumii stau atomii, prin comasarea carora, iau nastere toate lucrurile; este, deci, o viziune rationala asupra lumii.
Primele doua carti schiteaza bazele universului, unde atomii sunt eterni si infiniti ca numar, cazând în vid, iar când se ciocnesc, dau nastere lucrurilor. Deci, nici un lucru nu provine din nimic, ca urmare a creatiei divine, astfel, nimic nu se întoarce în etern, totul se transforma.
În cartea a treia, Lucretius încorporeaza demonstratia ideii ca sufletul este muritor. Sufletul este material, format din atomi grupati în patru elemente: suflu, caldura, aer si fluid, care genereaza gândirea, iar sufletul nu poate exista fara corp. Deci, moartea este un sfârsit total pentru orice fiinta. Scopul acestei demonstratii este ca omului sa nu-i mai fie frica de moarte, de pedeapsa zeilor etc.
Cea de-a patra carte trateaza gnoseologia epicureica, trateaza modul în care simturile reflecta realitatea. El vorbeste despre felul cum imaginea lucrurilor patrund prin ochi si misca atomii care asigura gândirea, dar aceasta imagine este de multe ori deformata, deoarece între lucruri si ochi pot interveni obstacole care provoaca iluzii.
Ultimele do