METODE SI PROCEDEE PENTRU CORECTAREA TULBURARILOR DE PRONUNTIE
Pentru emiterea corecta a fiecarui sunet, se realizeaza o pozitie specifica a elementelor aparatului fonoarticulator cu miscari sincrone, dar si cu participarea corespunzatoare a respiratiei, iar abaterea de la acestea, din anumite motive, determina distorsiunea pronuntiei. Or, pentru a fi eficiente, în terapia logopedica, subiectul trebuie învatat sa adopte o pozitie corecta a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune existenta unei metodologii adecvate.
Dintre metodele si procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei si prin intermediul carora se înlesnesc caile de actiune a metodelor propriu-zis logopedice si care sunt specifice fiecarei categorii de tulburari de limbaj.
În corectarea tulburarilor de pronuntie, se aplica, la început, o serie de metode cu caracter general, în functie de gravitatea tulburarii. Acestea urmaresc sa pregateasca atât organic, functional, cât si psihologic subiectul si sa usureze aplicarea metodelor si procedeelor logopedice individualizate, în functie de caz, si de natura tulburarii. Spre deosebire de adulti, la care se actioneaza nemijlocit asupra tulburarilor de pronuntie, la copiii de o anumita vârsta, actiunea este mijlocita prin dezvoltarea limbajului, în general.
Se disting doua categorii de metode si procedee educational-recuperative, si anume: metode si procedee cu caracter sau de ordin general si metode si procedee specific logopedice. Daca prima categorie (metode si procedee cu caracter general) se poate aplica în orice tulburare de limbaj (si nu numai în tulburarile de pronuntie), cele din a doua categorie (metode si procedee specific logopedice) sunt proprii fiecarei tulburari de limbaj în parte, ceea ce înseamna ca se înregistreaza diferente majore, atât în forma de aplicare a acestora, cât si în continutul lor, când este vorba de o tulburare sau alta.

În categoria metodelor si procedeelo