Vointa
Continut informational. Vointa reflecta obstacolul care se interpune în calea atingerii scopului propus. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica nici cu un obiect sau fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de om în desfasurarea unei activitati, ci reprezinta o confruntare între posibilitatile omului si conditiile obiective ale acelei activitati. De aceea, una si aceeasi piedica obiectiva poate fi un obstacol mic pentru o persoana si unul dificil pentru alta. Evaluarea riguroasa, corecta, adecvata a obstacolului este destul de greu de realizat, aparând frecvent cazuri de subapreciere sau supraapreciere a obstacolului. Cauzele subevaluarii sau supraevaluarii sunt diverse: experienta succesului si a esecului, tipul de personalitate etc.
Functii. Functia specifica a vointei este cea de autoreglaj constient realizat prin mijloace verbale. Rolul vointei în viata psihica vizeaza implicarea acestui proces în coordonarea, reglarea tuturor actiunilor constiente ale omului. Vointa confera constiintei dimensiunea autoreglajului prin mijloace verbale.
Structuri operatorii. Vointa este singurul proces reglator care dispune de structuri operatorii, datorita faptului ca este un proces psihic dobândit, care se dezvolta în strânsa legatura cu gândirea, limbajul si imaginatia. Structurile operatorii ale vointei se regasesc în fazele actului voluntar si sunt preluate mai ales din sfera gândirii: se selecteaza un motiv, se analizeaza, se evalueaza consecintele, se delibereaza, se adopta decizii etc. Daca gândirea poate fi apreciata drept un proces cognitiv decizional, vointa poate fi apreciata drept un proces decizional cognitiv.
Produs. Finalitatea subiectiv comportamentala a vointei este efortul voluntar. Efortul voluntar este o mobilizare de resurse fizice, emotionale, intelectuale, prin intermediul energiei nervoase. Între obstacol si efortul voluntar exista o anumita concordanta, care rezulta din experienta confruntarii cu obstacole