Stilul Bizantin
Începuturile acestui stil se gasesc in perioada dintre secolele IV-V, in cadrul antichitatii târzii. Se dezvolta in trei etape: secolele IV-VI, VI-XII, XII-XV.
In prima perioada edificiile, in mare majoritate biserici, erau ridicate pe un plan bazilical cu 3, 4 sau 5 nave, preluat de la vechea bazilica romana. Ca o exceptie, Biserica San Vitale din Ravenna, Italia, are un plan octogonal. Cea mai reprezentativa caracteristica a stilului este utilizarea mozaicurilor pentru decorarea interioara, fiind faimoase cele de la catedrala Sf. Sofia din Constantinopol (azi Istanbul) si San Vitale din Ravenna.
Prin dimensiunile sale si impresia de spatialitate din interior, catedrala Sf. Sofia este o încercare a omului de a reprezenta imensitatea si infinitatea cosmosului.
In acelasi secol VI încep sa fie construite biserici cu plan de cruce greaca (biserica Sf. Ioan din Efes) cu 5 cupole, sau de octogon înscris intr-un patrat (San Vitale din Ravenna).
In secolul IX se impune planul de cruce greaca, se aduc modificari sistemului de sustinere a cupolei (acum se sprijina direct pe ziduri, fiind eliminati contrafortii). Concomitent, apar decoratiile exterioare care ating apogeul dezvoltarii in secolele X (arcade oarbe, caramida colorata si ceramica smaltuita acopera zidurile) si XV (sculpturi si fresce)
  Cea de-a treia perioada a bizantinului (secolul XV) începe cu dinastia Comnenilor. Cele mai importante edificii sunt biserica Pantokratonului, panteon pentru zece generatii de împarati, Comneni si Paleologi, si Chora (azi Kahrie Djami), cea mai eleganta biserica bizantina dupa Sf. Sofia.
Bisericile de stil bizantin se caracterizeaza prin: planul cruciform care reiese din aparitia absidelor în peretii laterali, împartirea în trei încaperi: pronaos, naos si altar, ultimele doua despartire între ele prin catapeteasma, acoperisul în forma de bolta arcuita, prezenta unei cupole centrale ridicata deasupra naosului în care este pictat Hristos Pantocratorul, contras