Referat - Bacalaureat - I.L.Caragiale

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 9 ani
Afisari
26799
Etichete
bacalaureat, ilcaragiale
Descarcari
994
Nota
6.33 / 10 - 6 voturi


Bacalaureat
I.L.Caragiale
I.L.Caragiale,ca scriitor citadin,evoca viata oamenilor de la sfârsitul secolului al XIX-lea si la începutul secolului XX,mai ales a bucurestenilor în viata de familie,scoala,justitie,prezinta “mofturile” si pe moftangii apartinând tuturor paturilor sociale si la toate vârstele.
O preocupare de viata cotidiana este si vizita-faptul de a merge la cineva în scopul întrevederii cu caracter prietenesc sau de curtoazie.
Destinata dialogului imediat cu publicul cititor de revista,schita,în cazul lui Caragiale,a luat forma,printre glume,calambururi,în paginile Moftului român ,condus de acesta de-a lungul seriilor din 1893 si 1901-1903 si în Universul lui Luigi Cazavillian care-l invitase la colaborare.Tinând cont de spatiul limitat al unei gazete,ea a presupus un veritabil exercitiu de concentrare a constructiei si de conciziune a stilului.
Schita a devenit astfel un instantaneu (“moment” cum o va boteza autorul prin volumul din 1901),comic si sarcastic,semnificativ pentru o întreaga epoca,aceea de sfârsit de secol al XIX-lea,cu mascarada raporturilor guvern-opozitie,a tipurilor si institutiillor pândite de precaritate,de lipsa fondului într-o democratie menita parca la o vesnica si tulbure pubertate.Este o creatie care democratizeaza literatura,o coboara în strada ridiculizând iluzia turnului de fildes si care demonstreaza ca nu exista un timp si un spatiu privilegiate ale eternului uman, ca acesta poate lua,extrem de veridic,tragic si comic,chipul moftangiului.
Desi de dimensiuni atât de reduse, fiind structurata pe un singur episod,desi se încadreaza fara efort în materialul interesat în primul rând de cotidian al presei,schita,prin valoare artistica are ca orice opera literara,un caracter exemplar:creeaza un univers coerent printr-o atitudine specifica fata de viata si de valorile ei.
Comedia limbajului este acaparatoare si în schita Bacalaureat publicata în Universul la 15 septembrie 1900.Dialogul devine principalul mijloc de individualizare a personajelor si este în acelasi timp,în buna parte,purtator de naratiune.Rasturnarea raportului între naratiune si dialog,fiind vorba de genul epic are ca efect,pe de o parte vivacitatea expunerii,iar pe de alta parte senzatia ca nu atât întâmplarea conteaza cât toata aceasta vorbire despre ea,prolifica si prolixa,un gen de iluzie care o acopera.
Caracterul dramatic,precipitat si patetic al comunicarii,în contrast cu actul pe care îl impune,trecerea bacalaureatului printr-o interventie,se releva drept fals,o masca încercând sa acopere adevarata atitudine fata de scoala.Acesta este “un moft”,un sistem ingrate de persecutie a odraslelor de “familie buna”, din perspective protagonistei,doamna Caliopi Georgescu.Demersul ei,rugamintea adresata unui “bun prieten” de a intervene pe lânga profesorul de filozofie în favoarea lui Ovidiu care se poticnise la morala,netulburat nici un moment de îndoiala în legitimitatea lui,îndeparteaza cu totul ideea ca scoala ar putea fi altceva decât o bagatela,un obstacol derizoriu si chiar rizibil în calea unui copil predestinat carierei.
De altfel nimeni si nimc nu i se opune personajului principal în nivel faptic.Opozitia,existenta totusi,se exprima tot la nivelul limbajului, si anume,prin ironie.Mecanismul ironiei,usor de urmarit în întreaga opera,presupune contrastul între termeni si ceea ce numesc:pentru o anume realitate sunt utilizate notiunile contrarii.
Exista în text câteva semnale care fac recognoscibil acest procedeu.Unul dintre ele,insistenta pe anumite calificative,se refera aici la “bun(a) prietin(a)” si la “familie buna”.Ambele expresii din sfera relatiilor morale,sunt puse sub semnul întrebarii de reluarea lor repetata în contexte pe care le infirma:povestitorul pentru a se dovedi un “bun prietin” trebuie sa recurga la un gest lipsit de onestitate;profesorul,chiar daca nu e decât o simpla cunostinta,va fi considerat “un bun prietnin” intrucât asa pretindea interesul doamnei Georgescu; “familie buna” devine un calificativ general,desi îsi pierde sensul distinctiv si electiv din cauza aceleiasi necesitati de a se conforma interesului.
Exagerarea constituie alta marca a ironiei:nume sonore-Virgiliu,Ovidiu,Horatiu si termeni belicosi:”bravura”, “a biruit” pentru niste persoane si situatii mediocre;gesturi împinse pâna la melodrama:Ovidiu “ambitios cum e”,spune doamna Caliopi, “ar fi în stare sa se sinucida”.
S-a remarcat în repetate rânduri grija anxioasa a lui Caragiale pentru concizie,generata de credinta ca orice cuvânt din text trebuie sa aiba acoperire semnificativa, sa fie necesar structurii ansamblului.Schita,cu evidente valente dramatice, implica nu mai putin economia mijloacelor artistice:reducerea pâna la eliminarea a descrierilor,portretelor,imaginilor,digresiunilor,comentariilor naratorului.


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org