Referat - Bacovia Universul Liricii Var2

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 8 ani
Afisari
1359
Etichete
bacovia, universul, liricii, var2
Descarcari
343
Nota
9 / 10 - 1 vot

G.Bacovia - Universul liricii
Bacovia devine un poet cu un contur distinct de la primul sau volum de poezii Plumb, prin care se impune ca un poet autentic si original, cu o tonalitate cu totul noua în poezia noastra de pâna atunci. În cadrul poeziei noastre simboliste, alaturi de Dimitrie Anghel, de Ion Minulescu si altii, Bacovia ocupa un loc aparte. Motivelor florale si insinuanta de melancolie ale lui Anghel, celor exotice si fanteziste ale lui Minulescu, Bacovia le-a alaturat peisajul vârstelor geologice, decorul asezarilor lacustre, ca si viziunile provinciale mohorâte si funeste din Plumb. Prin poeziile sale, el creeaza înca de la început - cum avea sa scrie E. Lovinscu - ”o atmosfera de coplesitoare dezolare, de toamne reci cu ploi putrede, cu arbori cangrenati, limitat într-un peisagiu de mahala de oras provincial, între cimitir si abator, cu casutele scufundate în noroaie eterne, cu gradina publica ravasita, cu melancolia caterincilor si bucuria panoramelor, o atmosfera de plumb, în care pluteste obsesia mortii si a neantului o descompunere a fiintei organice “.
Cerul poeziei bacoviene e greu, de plumb, înabusitor si dusmanos, gata parca sa se prabuseasca peste oameni, sa-i striveasca; orizontul între marginile caruia aceasta poezie îsi vibreaza acordurile sumbre este închis cenusiu, strabatut de corbi negri, “corbii poetului Tradem si ai lui Edgar Poe, care taie vazduhul “diametral” singuratici sau în stoluri dense, lugubre”.
În volumul Plumb (1916) se creeaza îndeosebi o viziune de infern, prin evocarea ploilor lungi, despletite si reci, a zapezilor nesfârsite, care iarna îngroapa totul sub caderile lui continui, viziunea ospiciilor, abatoarelor si caramizilor din care se aude metalic si sonor cântecul trist si deprimant al fanfarei militare, într-un cuvânt o lume a deznadejdii, absurda si halucinanta.
Cu volumul Scântei galbene (1926) orizontul poeziei bacoviene pare sa se lumineze un moment, umbra continua de plumb e data putin la o parte, si în locul privelistilor dezolante, se profileaza burguri medievale si voievozi în haine violete, dintr-un îndepartat secol al XV-lea. Atmosferei macabre si apasatoare i se substituie acum un aer de idila primavaratica, madrigalul în locul litaniei si ironia îsi schiteaza zâmbetul complice.
În volumele Cu voi (1936) si Stante burgheze (1946) fibra ironica este adâncita cu mijloace rafinate si îmbogatita cu umor fin si discret. Deznadejdea surda a poetului si crisparea sufleteasca este închisa în versuri reflexive, de o notatie mai mult enigmatica, ambigua.
În general, Bacovia este un poet al orasului provincial. Poetul acorda atentie deosebita descompunerii oraselului provincial, mizeriei izolate; manifesta o preferinta maladiva pentru anotimpul galben al toamnei, când natura se pregateste de hibernare si când învelisul vegetal se ofileste, se usuca, piere descompus.
Bacovia este un poet al ploii, poate cel mai mare poet al sonetelor pluviale din literatura noastra. Peste târg, pretutindeni ploua fara încetare, obsedant, aparator, rece si dezolant ca în poeziile: Note de toamna; Rar; Ploua:
“Ploua, ploua, ploua
Vreme de betie
Si s-asculti pustiul
Ce melancolie!
Ploua, ploua, ploua”.
(Rar)
Toamna Bacoviana e sumbra, mohovita, înfiorata de frigul din camere, de clipocitul murdar al noroiului calcat în picioare pe trotuare, de melancolia sumbra a tuberculosilor. Întregul peisaj e cuprins de fiorul înghetat al toamnei, al decorului macabru pe care “anotimpul galben” îl evoca poetului:
“E toamna, e fosnet, e somn
Copacii, pe strada, ofteaza
E tuse, e plânset, e gol
Si-i frig, si bureaza”
(Nervi de toamna).
Iarna bacoviana nu este surprinsa în maretia ei, ci poetul îi surprinde tocmai momentul critic, topirea, amestecul de ploaie si de fulgi, de frig si de singuratate, caracteristic mai ales începutului anotimpului alb:
“Si toamna si iarna
Coboara-amândoua
Si ploua si ninge
Si ninge si ploua”
(Moina).
Uneori exista impresia unei înzapeziri totale, a unei izolari complete a oamenilor între ei. Întregul târg pare a fi transformat într-un cimitir, usile nu se mai pot deschide, zapada a invadat totul:
“E ziua si ce întuneric
Mai spune s-aduca si lampa
Te uita, zapada-i cât gardul
Si-a prins promoroaca si clampa”.
(Decembre)
Primavara bacoviana a lipsita de tumultul, de veselia, de sperantele pe care le aduce acest anotimp. Reînvierea naturii, care este pentru poet doar “o noua primavara pe vechile dureri”, îi trezeste melancolia si-i intensifica pâna la înfiorare gândul unei existente inutile:
“Melancolia m-a prins pe strada
Sunt ametit
Oh, primavara iar a venit
Palid si mut
Mii de femei au trecut
Melancolia m-a prins pe strada”.
(Nervi de primavara)
Vara, poetul este coplesit de arsita dogoritoare si invadat ...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org