Referat - Balada Toma Alimos

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 8 ani
Afisari
1851
Etichete
balada, toma, alimos
Descarcari
426
Nota
6.67 / 10 - 3 voturi

TOMA ALIMOS
Personajul principal al baladei este Toma Alimos. El este prezentat în antiteza cu ciocoiul Manea.
În realizarea acestui personaj, poetul popular foloseste mai multe mijloace de caracterizare:
descrierea directa facuta de catre scriitor
caracterizarea facuta de celelalte personaje (Manea)
caracterizarea prin fapte si opinii (felul cum gândeste)
caracterizarea prin limbaj
caracterizarea prin mediul în care traieste
În persoana lui Toma Alimos poetul popular a întruchipat cele mai alese virtuti fizice si morale ale omului din popor, caci Toma Alimos este „haiduc din Tara de Jos”, „nalt la stat” (bine dezvoltat, înalt, voinic), „mare la sfat” (întelept) si „viteaz cum n-a mai stat”.
Din cauza asupririi ciocoiesti, Toma s-a refugiat în codru, ca sa-si faca dreptate si din dorinta de libertate, si nu dintr-o pornire romantica.
Desi are tot ce-si doreste – liberate, putere, murg, mâncare, bautura, posibilitatea de a-i pedepsi pe ciocoi, haiducul e stapânit de sentimentul de singuratate, de dorul de oameni, care e puternic, obsedant, asa cum reiese din monologul de la începutul baladei: „ – Închinar-as si n-am cui! ...
Cu freamatul m-or jeli!”
Nici murgul, care-i „vita muta”, nici armele, care-s „Fiare reci / Puse-n teci / De lemne seci”, nici codrii, care sunt „Fratiori / De poteri ascunzatori” nu-i pot tine tovarasie, nu pot înlocui prezenta umana.
Tocmai de aceea haiducul se bucura când îl vede pe Manea, „Stapânul mosiilor / Si domnul câmpiilor”, chiar daca acesta e un ciocoi, deci dusmanul de moarte al sau si-i raspunde binevoitor la salut: „Multumescu-ti, frate Mane!”
Toma manifesta mult calm si demnitate în fata învinuirilor si pretentiilor lui Manea, care îl acuza ca i-a provocat multe stricaciuni si daune pe mosie si-i cere sa-i dea în schimb „pe murgul vama”.
În raspunsul lui Toma se manifesta si dragostea de societate a haiducului, dar si proverbiala ospitalitate româneasca: „- Ce-ai vazut ...
Ca sa ne facem dreptate!”
Deci pe Toma îl caracterizeaza si spiritul de dreptate, care l-a facut, de altfel, sa se refugieze în codru ca haiduc, iar mai târziu sa-l pedepseasca pe ciocoiul viclean si las, dar si omenia, caci urmareste ca Manea „Mânia sa-si potoleasca, / Ca c-un frate sa vorbeasca.”
Înzestrat cu o forta iesita din comun si cu stapânire de sine, atunci când e înjunghiat miseleste de Manea, haiducul nu-si pierde cumpatul, ci-si oblogeste rana grava, legându-se cu un brâu pe la mijloc si îi cere calului ajutorul ca sa-l ajunga din urma pe ciocoi si sa-l pedepseasca: „- Murgule, murgutul meu, ...
Zilele, ca câinele,
Pentru tine, murgule.”
Se observa aici, ca în basme, fratia omeneasca dintre haiduc si animalul personificat, care îl îndeamna sa-l încalece repede, fara sa, si care apoi „Zbura ca vântul / Fara s-atinga pamântul”, ajungându-l pe Manea.
Indignat de prefacatoria ciocoiului, de viclenia si lasitatea acestuia, Toma îl numeste „câine rau” si „fiara rea”, acuzându-l ca l-a înjunghiat hoteste si a fugit miseleste, si îi plateste „Pagubele, / Cu taisul, / Faptele, / Cu ascutisul.”
Multa cumpatare si demnitate dovedeste Toma în fata mortii negre si grele, care nu-l înspaimânta, considerând-o ca o încheiere inevitabila a vietii, în fata careia trebuie sa stam demni, asa cum ne-am trait si viata, cu atât mai mult cu cât „ Ce-am gândit, / Am izbutit.”
Dragostea de natura si înfratirea cu codrul îl determina pe Toma sa-si roage calul sa-l îngroape în mijlocul naturii si sa-i puna „La cap, floare ......
Sa ma plânga mai cu foc”
În ultimele lui clipe de viata, haiducul se gândeste la cei dragi, la „mândra”, care-l va boci cu foc, la „murguletul”, care, îngropându-l, „jalnic” va necheza si la fratii sai de haiducie, care îi vor continua lupta, cerându-i calului sa se întoarca în codri la acestia si sa se lase încalecat de un „tânar sprâncenat, / Si cu semne de varsat, / Cu par lung si galbior, / Care-mi este fratior, / Fratior de vitejie, / Tovaras de haiducie”, care îi va lua locul si pe care sa-l poarte „si pe el bine”.
Destinul tragic al haiducului, intuit la începutul baladei prin cutremuratul codrului si „rânchezatul” calului si înfratirea dintre haiduc, natura si cal apar si în finalul baladei, când arborii îsi pleaca fruntea, îi saruta mâna si cu „freamatul îl plâng”, iar calul, care „jalnic” râncheza, îl îngroapa pe haiduc si-i sadeste flori pe mormânt, pe care le uda cu lacrimi.
...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org