Referat - Hanu Ancutei

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
4586
Etichete
hanu, ancutei
Descarcari
854
Nota
8 / 10 - 3 voturi

Hanu Ancutei
Mihail Sadoveanu
Ciclul de povestiri din „Hanu Ancutei” poate fi delimitat in grupuri de cate trei, observându-se instituirea unei pauze dupa a treia si a sasea istorisire.
Daca prima povestire, cea a comisului Ionita, este un preludiu, a saptea, a negustorului Damian are rol de interludiu.
Pauzele, de scurta durata, dupa a treia si a sasea povestire introduc, la han noi calatori ( capitanul Isac si jupanul Damian), personaje naratori, cunoscute de Ancuta cea tânara, ba chiar de unii oaspeti. Acestia n-au ascultat povestirile anterioare. Ei sunt indemnati sa povesteasca de comisul Ionita, de atmosfera de la han, intrând in competitie cu bunavointa, cunoscatori fiind ai ceremonialului instaurat inca de pe vremea celeilalte Ancute.
Dupa ce naratorul evoca acea „toamna aurie” in care a ascultat multe povesti la Hanul Ancutei, introducându-l in scena pe comisul Ionita, acesta din urma preia functia de maestru de ceremonii si spune prima istorie, al carui protagonist este el insusi, dar al carui pretext este calul prapadit de care razesul este foarte mândru, caci e urmasul iepei lui Voda, iapa devenita superpersonaj al intamplarilor, caci l-a insotit si a trezit curiozitatea si hazul domnitorului.
Comisul Ionita isi încheie „povestea” cerând vin si pregatindu-se sa înceapa alta istorisire pe care de mult vroia sa o spuna. Va fi întrerupt de închinarea calugarului de la schitul Durau, care este îndemnat sa spuna întâmplarea cu Haralambie. La sfarsitul istorisirii parintele Gherman, uimit de cele ascultate, mos Leonte marturiseste ca nu a mai fost asa infricosat de când a vazut balaurul. Astfel ca, incitat la istorisire, va povesti întâmplarea, amânând din nou pe cea a comisului.
Dupa acest prim grup de povestiri, se constata o întrerupere in tehnica legarii istorisirilor. Este, probabil o pauza scurta in care cei prezenti la han reflecteaza pe marginea celor ascultate sau poate ca e încheierea primei zile.
Urmatoarele trei istorisiri („Fântâna dintre plopi”, „Cealalta Ancuta” si „Judet al sarmanilor”) constituie si ele un grup legat, unitar. Tonalitatea se schimba, elementul anecdotic si cel fabulos dispare, naratorii sunt in continuare eroi ai intamplarilor narate dar discursul difera.
Capitanul Neculai Isac este singurul care marturiseste ca a fost protagonistul evenimentelor in care si-a pierdut un ochi si care nu i s-au sters din inima si din amintire chiar daca fântâna, viata si moarte in acelasi timp, ca si plopii, simbol si ei ai mortii, nu mai mint.
Istorisirea este continuata parca direct de cea a lui Ienache coropcarul, care nici nu-si mai aminteste de promisiunea comisului. Cele trei povestiri au o tema erotica, intamplarile sunt povesti de dragoste, împlinita, sacrificata ori tradata si cerând razbunare. Desi intre povestirea capitanului si cea a coropcarului se scurge un timp, in care Ancuta isi aminteste ca întâmplarea ii fusese povestita de catre mama sa, iar naratorul ramei intervine, întrebând daca fântâna dintre plopi mai exista, interventia coropcarului de leaga imediat de cea dinainte. Când si Ienache si-a încheiat povestea despre Todirita Catana si duduca Varvara, „s-a ridicat […] un om mahalos, si s-a aratat in lumina focului pasind leganat.” Nici intre povestirea ciobanului Constadin Motoc si cea ca a precedat-o nu exista o pauza, o întrerupere. Dupa ce-si încheie trista relatare, caci razbunarea dragostei tradata i-a adus un prieten, pe Vasile cel Mare, dar nu i-a alungat durerea din suflet si rusinea umilintei, ciobanul se retrage in mutenie si in mâhnire, „fara bucurie si fara lumina, ca-n negurile muntelui.”
Pauza care urmeaza acum este de mai mare durata, nu mai intervine nimeni, iar promisiunea comisului pare a fi uitata.
Istorisirea razesului este insa din nou asteptata la începutul urmatoarei povestiri, „Negustor lipscan”, care împreuna cu ultimile doua „orb sarac” si „Istorisirea Zahariei Fântânarul”, formeaza un alt grup unitar. „Negustor lipscan” introduce pe jupan Damian Cristisor, nou venit, dar foarte bine cunoscut la han, mai ales de Ancuta, aducând nu atât povesti noi, ci si vesti de prin locurile unde negustoreste. El nu-si propune sa învie o pagina a trecutului, ci descrie calatoria sa la nemti, abia încheiata. Povestea orbului vine imediat, aceasta având harul spunerii, si este urmata, la insistentele litei Salomia, de „istorisirea” Zahariei Fântânarul, dupa care toti cei prezenti la han se lasa furati de aburii vinului si de somnul de peste noapte.
Orbul spune mai întâi istoria Mioritei, apoi pe cea a lui Duca Voda, marturisind ca detine povestirile de la un bunic al mamei sale. El isi asuma rolul de colportor, in timp ce Zaharia Fântânarul asculta ascult si confirma propia-i istorisire prin intermediul litei Salomia pentru ca ii lipsesc atât placerea de a comunica mesajul, cat...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2020 - Referatele.org