Instante narative

Orice opera literara epica instituie o relatie de comunicare specifica si presupune existenta instantelor comunicarii narative: autor, narator, personaj si cititor. Comunicare se face dinspre autor catre cititor prin intermediul naratorului si al personajelor.
Autorul este o persoana reala care-si imagineaza si scrie un text literar. Acesta cuprinde în mesajul operei sale elemente intentionate si neintentionate, latura neintentionata rezultând din nivelul sau cultural, conceptia de viata, experienta sa, etc. Cititorul este persoana reala careia îi este destinat textul literar, text pe care îl cunoaste prin actul nararii. Un cititor profesionist este criticul literar. Naratorul este o voce delegata de autor pentru a povesti întâmplarile. Acesta este o proiectie fictionala a emitatorului mesajului. El relateaza dintr-un anumit unghi numit perspectiva narativa, care poate fi subiectiva, obiectiva sau impersonala. Personajul este imaginea rezultata din fantezia autorului. Este un „om de hârtie” care comunica mesajul din interiorul operei prin replici, fapte, felul cum gândeste, relatiile cu celelalte personaje, nume, etc.
Afirmatia lui T. Vianu se concentreaza în jurul unui aspect esential în estetica romanului de tip subiectiv- adevarul operei literare, concept care îsi gaseste ecoul în aspiratia spre autenticitate a noului roman. Zugravirea fidela a realitatii prin intermediul naratorului omniscient din romanul traditional este înlocuita în noua viziune de singura realitate valabila, “fluxul constiintei”.
Afirmatia criticului N. Manolescu- “naratorul este fie un personaj în carne si oase….punctul de vedere al câte unui personaj”- se refera la doua tipuri de narrator din romanul modern, care nu pot coexista, însa, în cadrul aceleiasi opera literare. Astfel, “naratorul personaj în carne si oase, cu biografie si psihologie proprie” apare în romanul “Ultima noapte…”, fiind reprezentat de St Ghe. “Vocea neutra, dar care îsi însuseste punctual de vedere