Ipostaze ale naturii



Pastelurile au fost publicate in „Convorbiri literare” intre 1868-1869, fiind apreciate de Titu Maiorescu ca „un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturii, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a literaturii romanesti indeobste”.
G. Calinescu considera „Pastelurile” ca o poezie noua, in care tehnica picturala predomina. Vasile Alecsandri realizeaza prin pastelurile sale o lirica a linistii, a fericirii rurale, un calendar al spatiului si al timpului – iarna, toamna, primavara, vara, cu rezerve fata de frig. Corespondenta sentiment-natura este urmarita si subliniata de faptul ca tabloul este aproape intotdeauna insufletit de o prezenta umana.
Pana la Alecsandri, intalnim doar elemente de pastel la Asachi, Heliade, Alexandrescu, in poezii de factura romantica, unde natura e zugravita in mod abstract, ca mijloc de a crea atmosfera de comunicare a unor anumite stari sufletesti. Alecsandri da individualitate peisajului, zugravindu-l cu farmecul lui specific.
Din cele aproximativ treizeci de poezii care intra in definitia acceptata a pastelului, scrise de Alecsandri se pot desprinde toate fazele anotimpurilor in lunca Mircestilor.
Alecsandri descria in pastelurile sale iarna in aspectul ei feeric, privind ninsoarea de la gura sobei. Tabloul unei nopti de iarna ii inspira poetului sentimente de admiratie in fata maretiei si nemiscarii naturii. Iarna este anotimpul amortirii si al incremenirii. Maiestria picturala se gaseste la apogeu in pastelurile de iarna. In poezia „Iarna”, Alecsandri deseneaza infiorat, obiectiv si precis, cu o paleta saraca in culori, stand la gura sobei si admirand jocul fulgilor: „Din vazduh cumplita iarna cerne norii de zapada / Lungi troiene calatoare adunate-n cer gramada; / Fulgii zbor, plutesc in aer ca un roi de fluturi albi, / Raspandind fiori de gheata pe ai tarii umeri dalbi.”