Istoriografia in limba romana
In letopisete, anale, cronici sau cronografe se gasesc primele rudimente ale literaturii romane originale, naratiuni, caracterizari sau portrete, tablouri si descriptii, reflectii si atitudini morale, primele exercitii de compunere in limba vie a poporului.
Istoriografia in limba romana s-a nascut odata cu ridicarea noii boierimi, la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea, in urma parasirii limbii slavone si ca o consecinta a tendintei boierimii de a subordona puterea domneasca si a intemeia statul feudal nobiliar. Un rol insemat in dezvoltarea istoriografiei, mai ales a celei moldovene, l-a jucat umanismul tarziu al scolilor iezuite din Polonia, cunoscut de cronicari direct, ca elevi. Umanismul tarziu afecteaza conceptia cronicarilor in ceea ce priveste rolul educativ al istoriei, rolul personalitatii in istorie (ei sunt partizanii teoriei ca istoria o fac eroii ), conceptul de glorie (cronicarii cred ca razboaiele sunt purtate de monarhi in scopul ilustrarii numelui lor ). Aparitia ideii romanitatii poporului roman si a latinitatii limbii sale, ca si aceea a originii comune a tuturor romanilor trebuie pusa, de asemenea, pe seama inflentei umanismului, a studiului limbii latine si a autorilor clasici. Umanismul a influentat nu mai putin stilul cronicarilor, oferindu-le modele de intocmire si redactare a cronicilor lor. Alte idei, ca, de pilda, cea despre originea divina a monarhiei, vin din mentalitatea religioasa feudala, dar, lucru demn de subliniat, cronicarii, boieri patrioti, blestema dominatia turceasca visand scuturarea jugului prin actiunea unita a popoarelor crestine.
In literatura istorica medievala romaneasca s-au afirnat personnalitati de talent indiscutabil, fiecare cu stilul sau. Intaii nostri prozatori sunt GRIGORE URECHE, MIRON COSTIN, ION NECULCE, CONSTANTIN CANTACUZINO, RADU POPESCU.
GRIGORE URECHE (1590-1647) a scris „Letopisetul Tarii Moldovei de ca