Referat - IUBIREA IN POEZIA LUI EMINESCU

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 5 ani
Afisari
1253
Etichete
iubirea, poezia, lui, eminescu
Descarcari
343
Nota
9.5 / 10 - 2 voturi

IUBIREA IN POEZIA LUI EMINESCU
Între marile teme,proprii creatiei lui Eminescu, alaturi de meditatia asupra artei,asupra vietii sociale sau asupra existentei în general, slavirea iubirii si a frumusetilor naturii ocupa un loc întru totul deosebit.Izvorâte din sensibilitatea pura, exceptionala a poetului din melancolia lui structurala si, deopotriva, din nepotolita lui sete de viata, de perfectiune, de absolut, iubirea si dragostea de natura se îngemaneaza în poezia lui Eminescu, constituind o tema unitara, care-i largeste si-i întregeste universul liric, de o grandoare si autenticitate uimitoare si de o permanenta si inalterabila actualitate estetica.
La Eminescu, iubirea si natura nu formeaza ceea ce numim un capitol aparte, nu se izoleaza tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care lumineaza si tulbura deodata, cele doua sentimente, convertindu-se într-o stare sau o forta cosmica care urmareste, hotaraste si împlineste destinul fiintei umane.
Mai mult decât atât, împatimit de viata, Eminescu este prin excelenta un poet al iubirii si naturii, caci, mai cu seama, cu poezia iubirii si naturii din creatia sa se produce acel salt uluitor în dezvoltarea liricii noastre, largindu-i nemasurat orizontul si îmbogatind-o pe toate laturile, de la lumea simtamintelor, a ideilor si atitudinilor pâna în domeniul limbii, al simbolurilor si muzicalitatii versurilor.
Contopite indisolubil în poezia lui Eminescu, iubirea si natura nu constituie pentru poetul nostru o tema de împrumut din romantica franceza sau germana, nici nu au semnificatia unor sentimente zadarnice de care omul trebuie sa se elibereze, nici nu raspund acelei chemari subconstiente izvorâte din obscura “vointa de a trai” a lui Schopenhauer.Dimpotriva, iubirea si natura sunt pentru Eminescu, omul si creatorul, formele fundamentale de manifestare a personalitatii sale de exceptie, sunt fenomenele care îl însufletesc, îl entuziasmeaza si-l proiecteaza în eternitate, sunt cadrul si mijlocul de împlinire, de elevatie spirituala, sunt esentiale nevoi de viata si categorii sufletesti primordiale.
Venere si madona, datând din1870,-cronologic, a doua mare poema a iubirii dupa Mortua est, incepe a infatisa viziunea poetului, privind femeia iubita, care este când înger, când demon..De la imaginea celei pe care o vede ca pe Madona dumnezee cu diadema de stele ,cu rîsul bland,poetul trece la imaginea femeii „fara suflet, fara foc”, a femeii „demon”, careia, totusi, îi imprumuta pâna la urma „raza inocentei”,ce-i nimbeaza chipul si pe care o adora, chiar dac-ar fi demon, caci „e sînta prin iubire”.
Aflându-se, pâna în ultima clipa a vietii lui creatoare într-o neostenita cautare a echilibrului launtric si a împlinirii sale, Eminescu priveste iubirea si natura ca pe o evadare din realitatea brutala si nu ca pe o forma de capitulare în lupta împotriva raului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului sau neîntrerupt în fata frumusetilor vietii , menit sa-i reîmprospateze elanurile creatoare istovite de eforturi.
Daca îndrazneala razvratitului din Înger si demon, care poarta în sufletul lui stigmatul amar al deznadejdilor, îsi afla linistea compensatorie în iubire, careia îi cedeaza pentru forta ei de viata, tot astfel, ochiul poetului distinge tot mai atent amanuntele naturii înconjuratoare, efectele ei de lumina sau sonoritatile dulci sau tulburatoare ale codrului.Demonul la Eminescu, întruchipeaza în acest poem un barbat visator, cu un suflet apostat si nocturn, aspirând spre iubirea femeii si iubit de aceasta pentru frumusetea lui, mai mult launtrica.
Nazuinta poetului catre o iubire statornica, ideala, îsi asociaza nemijlocit maretiile si frumusesile firii.Între elementele feerice ale naturii si puritatea iubirii, între ordinea sau armonia fireasca a naturii si conceptia poetului despre iubire exista o legatura indisolubila.Dar si în acest plan al existentei, Eminescu este dominat de timpuriu de framântari si cautari arzatoare. În sufletul poetului se învolbureaza elanuri, au loc dramatice confruntari, zbateri, contradictii, dezamagiri profunde.
În perioada iluziilor si a visurilor din tinerete, poetul a crezut cu ardoare în posibilitatea unei iubiri desavârsite.Poeziile de iubire din aceasta perioada, antume sau postume, traduc dorul si aspiratia intima a poetului în expresii si tonalitati lirice pline de farmec, în culori poetice vii, în lumini fara pata.
Vremea de exuberanta, de plenitudine a sentimentului iubirii, care transfigureaza lumea, vremea visului „cel chimeric” al poetului, care traieste înca sub semnul marilor sale aspiratii într-o iubire ideala, dureaza pâna spre anii 1876-1877.Aceasta perioada îsi afla ecoul mai ales prin poezii antume ca : O calatorie în zori, Fat-Frumos din tei, Floare albastra, Craiasa din povesti, Povestea codrului, Povestea teiului,Lacul, Dorinta, Lasa-ti lumea…, Calin(file din poveste), O,raîmâi...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org