LATINITATE
SI
DACISM

























FISA STUDIULUI DE CAZ


Titlul : „Latinitate si dacism”

Componenta grupei de elevi :
Barbu Daniela
Bitineanu Adriana
Gheorghe Oana
Matei Raluca
Mocanu Andrei

Sustinere : 10 octombrie 2006

Bibliografie : - Calinescu George – „Istoria literaturii române” (compendiu) , editura Minerva, Bucuresti, 1983 ;
- „Cântare României”, antologie, 1966, Editura Pentru Literatura ;
- Drimba Ovidiu – „Istoria culturii si civilizatiei III”, editura Saeculum I.O. si editura Vestala, Bucuresti, 1997 ;
- Graur Alexandru – „Lingvistica pe întelesul tuturor”, Editura enciclopedica româna, Bucuresti, 1972 ;
- Giurescu C. Constantin – „Formarea poporului român”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973 ;
- „La trecutu-ti mare, mare viitor”, Poezii patriotice, Editura Albatros, Bucuresti, 1983


Baza oricarei literaturi nationale este viata spirituala a poporului, iar organul ei de exprimare este limba lui. Nascuta pentru a servi ca mijloc de comunicare, limba n-a putut sa nu atraga atentia asupra sa.

“Orice cultura începe cu un miracol al spiritului : limba.” ( Jacob Burckhardt )

Temelia limbii si a poporului român o reprezinta conceptele de latinitate si dacism. Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latina a unui neam, iar dacismul este u curent ideologic autohton, afirmat la începutul secolului al XX – lea si caracterizat prin exagerarea contributiei dacilor în etnogeneza româneasca.

Limba româna, reprezentanta a latinitatii rasaritene, a fost de-a lungul timpului , cântata si slavita în lucrarile lor de multi scriitori români, care si-au închinat viata si munca lor patriei, fiind constienti de sorgintea nobia a acestei limbi si de cultura pe care aceasta o presupune. Latinitatea