Lirica populara
În tezaurul spiritual al românilor Doina, alaturi de Hora, Calusari,Miorita si alte bijuterii folclorice, este una din cele mai desavîrsite creatii populare, un cîntec ce vine din adîncurile istoriei noastre.
Specia a liricii populare si a folclorului muzical românesc, Doina exprima profunde sentimente de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc. Ea dezvaluie lumea interioara, complexa a omului, trairile si dispozitiile sale.
Din punct de vedere muzical Doina este un cîntec cu multiple functii si, fiind bazata pe improvizatie, dispune de numeroase si inepuizabile ornamente melodice.
Ca specie literara, Doina a fost preluata în poezia culta. A fost studiata de V. Alecsandri, A. Russo, C.Negruzzi, M.Eminescu, B.P.Hasdeu, B.Bartok, C.Brailoiu, inspirînd pe multi poeti consacrati.
Din timpuri imemorabile stramosii nostri si-au masurat timpul cu Doina – de le-a fost rau – si-au doinit durerea, suferinta, jalea, dorul si tristetea; de le-a fost bine – prin doina si-au cîntat bucuria împlinirilor si a sperantelor:
Doina, doina, cîntec dulce,
Cînd te-aud, nu m-as mai duce…
Originea si vechimea Doinei, de astfel, ca si etimologia acestui cuvînt, nu sunt cunoscute, ele fiind acoperite de valul misterului. În acest sens exista numeroase ipoteze care, pîna în prezent, nu au fost comfirmate.
Cercetatorul Petre Brîncusi marturisise ca ”A fost o vreme cînd, dintre toate genurile folclorice, doina reprezenta gloria cea mai înalta, sinteza strabatuta de unica vibratie care da imaginii muzicale si poetice unicitate de miracol… Întruchiparea cea mai desavîrsita a genului poporului român o regasi în ea".
George Breazul considera ca Doina – cea mai autentica si mai caracteris- tica forma de expresie a muzicii populare românesti – are aceeasi functie ca si plînsul,e tot atît de legata de natura, tot atît de pura din punct de vedere psihic, tot atît de spontana, tot atît de origin