Taranul roman in opera lui Marin Preda
Debutul extraordinar al lui Marin Preda nu l-a impus, pe cat era de asteptat, ca prozator, poate si din prejudecata ca un volum de nuvele nu poate consacra un mare scriitor. Abia aparitia Morometilor (vol..I, 1955) a atras atentia asupra dimensiunilor-talentului sau si a noutatii pe care o reprezinta formula sa epica. Romanul a fost intampinat favorabil si nici mai tarziu interesul criticii nu a scazut. S-a pronuntat destul de repede cuvantul capodopera si de aici inainte toate scrierile prozatorului au avut de infruntat comparatia cu acest model. Cand, în 1967, dupa,o lunga gestatie, apare volumul al II-lea, critica nu mai arata acelasi entuziasm. Se aud glasuri care cearta pe autor pentru ideea de a continua o carte intrata deja in constiinta publicului. Indignarea nu este prin nimic justificata, Morometii, II, este in unele aspecte mai dens, mai profund decat primul, insa puterea prejudecatii e mare la acest punct si spiritele critice care s-au obisnuit cu un stil si o tipologie accepta cu greu aceeasi tipologie vazuta dintr-un unghi diferit si tratata cu alta metoda epica. Cele doua parti formeaza totusi o unitate, ele se sustin si se lumineaza reciproc, imprimand o tipologie necunoscuta pana la Marin Preda in proza romaneasca, intaiul volum este concentrat asupra unui singur personaj, intreaga desfasurare epica este subordonata lui Ilie Moromete. Cartea este scrisa intr-un stil pe alocuri ironic, personajele au timp sa gandeasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, existenta, în orice caz, nu-i terorizeaza. De pe stanoaga podistei sale, Ilie Moromete priveste cu un ochi netulburat oamenii care trec pe drum, in adunarea din curtea lui Iocan el citeste si judeca necrutator evenimentele. Spatiul este intins, viata nu-i tulburata de intamplari care sa schimbe si sa precipite un ritm vechi, calm, de existenta.
Ritmul epic se schimba în volumul al II-lea. Existenta sociala este, aici, mai concentrata, oamenii apar invadati de intamplari, satul asezat pe tipare arhaice intra intr-un proces rapid de destramare. Proza care nareaza toate acestea este cu necesitate mai crispata, pagina mai densa, sub puterea faptelor dinafara personajele apar micsorate, gesturile lor nu mai au spontaneitatea din prima faza. Motorete, care ramane si aici un simbol, se retrage de pe podis în locuri mai obscure, sfera lui de observatie se micsoreaza, bucuria interioara incepe sa fie conditionata de elemente pe care nu le poate stapani. Stilul epic se adapteaza acestei schimbari de perspectiva. Naratiunea se complica, numarul focarelor epice creste, sub presiunea numeroaselor paranteze fraza isi pierde din fluenta, devine aspra si demonstrativa. O anumita crispare a propozitiilor, provenita din elaborarea lor indelungata, arata si o instrainare a prozatorului fata de obiectul naratiunii. Din romanul unui destin, Morometii devine romanul unei colectivitati (satul) si al unei civilizatii sanctionate de istorie.
Toate aceste modificari au derutat critica, obisnuita cu viziunea mai senina si stilul mai degajat din primul volum, si au facut-o sa nedreptateasca o carte curajoasa si profunda. Judecat in ansamblu, Morometii e un mare roman prin originalitatea, intai, a tipologiei si profunzimea creatiei. Tipologia este, ca la Slavici si Rebreanu, taraneasca, totusi cata deosebire! Sufletul rural este acolo rudimentar, obsedat de acumulare în ordine materiala si, numai dupa ce acest proces s-a incheiat, el poate sa auda si alte glasuri ce vin din adancul fiintei lui. G. Calinescu observa ca taranii lui Slavici nu reprezinta caractere tipice, ci, ca în vechile epopei, atitudini tipice de viata. M. Preda inlatura imaginea acestui mecanism simplu, previzibil, miscat mai mult de instincte, si face din taranii sai indivizi cu o viata psihologica normala, apti prin aceasta a deveni eroi de proza moderna. Sub influensa probabil si a romanului american {Steinbeck, Faulkner) — care descrie cu precadere complexitatea oamenilor obscuri (fermieri scapatati, negri într-o libertate provizorie, arierati ca Benny sau brute inocente ca Lennie etc.) — M. Preda prezinta niste tarani inteligenti si ironici, complecsi ca structura morala, in masura prin aceasta sa-si reprezinte si sa traiasca in modul lor caracteristic marile drame ale existentei, în proza nu profesiunea si cultura personajelor intereseaza, ci capacitatea lor de a exprima conditia umana. Un doctor docent si un taietor de lemne pot fi in egala masura eroi de literatura fundamentala.
Independent de aceste probleme de sociologie a personajelor, ce se pun azi numai intr-o cultura tanara ca a noastra, unde, in chip bizar, prejudecatile au o viata mai lunga, Morometii reprezinta si o mare descoperire literara. Eroul central al romanului, Ilie Moromete, nu seamana cu nici unul dintre personajele prozei anterioare, rurale sau citadine. Originalitatea lui vine din modul în care un spirit inventiv, ...