Monastirea Argesului


“Monastirea Argesului”, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi.
Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim, cum ar fi “Miorita”, ”Toma Alimos”, ”Dolca”, in volumul “Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate…” de Vasile Alecsandri.
“Monastirea Argesului” dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic.
Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517.
Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale actiunii.
Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda impreuna cu zece “mesteri mari/Calfe si zidari”,intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid “parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis”. Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa. Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii amen