Referat - Oedip Rege -demonstratie Tragedie Antica

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
1512
Etichete
oedip, rege, demonstratie, tragedie, antica
Descarcari
611
Nota
9 / 10 - 1 vot

Oedip Rege
~Tragedie antica~
Numit omul „Secolului de Aur” al Atenei, Sofocle redimensioneaza într-o oarecare masura, tragedia greaca. El are meritul de a fi introdus cel de-al treilea personaj; luând în considerare perioada tulbure în care a fost scrisa, se poate observa ca tragedia lui Sofocle nu mai urmareste elanul si grandoarea (spre deosebire de Eschil), ci pune accent pe gândire si sentimentele înaltatoare ale cetateanului Atenei. „Oedip Rege” e considerata o capodopera, si pâna astazi a ramas un punct de referinta, mentinându-se ca modern. S-a spus ca este prin excelenta o tragedie a destinului implacabil.
Ca specie, tragedia apartine genului dramatic, în versuri sau în proza, în care personajele sunt puternic angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu ordinea existenta a lumii ori cu propriile lor sentimente, conflictul solutionându-se cu înfrângerea sau moartea eroului. Înfruntarea dintre eroii tragici si elementele contrare vointei si sentimentelor nobile care-i anima degaja maretie si sublim. Aristotel definea tragedia drept „imitatia unei actiuni alese si întregi, de o oarecare întindere, în grai ornat cu tot soiul de podoabe, deosebit ca forma, potrivit diferitelor parti ale tragediei, imitatie facuta de personaje în actiune, iar nu printr-o povestire, si care, stârnind mila si frica, savârsesc purificarea specifica unor asemenea emotii.” (este reliefat rolul de catharsis pe care îl îndeplineste opera) Principalul mijloc de realizare a tragediei este tragicul, ce reprezinta o categorie estetica prin care se construieste un conflict amplificat de împrejurari vitrege si al carui deznodamânt este înfrângerea sau moartea unor personaje virtuoase, a unor idealuri, sau a unor categorii sociale de valoare. Desi mor, ei lasa în urma ideea triumfului adevarului în numele caruia se sacrifica (ex: Oedip) si iesind din individualitatea proprie, devin modele reprezentative pentru întreaga conditie umana.
Tragicul se poate asocia cu dionisiacul (atitudine de extaz, de zbucium), cu apolinicul (starea lui Oedip de la începutul operei; atitudine marcata de calm, liniste, constanta în manifestari), cu hybrisul (orgoliul lipsei de masura), cu moira (destinul, soarta; la greci, îi stapâneau chiar si pe zei) sau cu sublimul (desavârsirea, perfectiunea).
Structura operei releva o alta trasatura a tragediei: respectarea regulii celor trei unitati – de timp, de actiune si spatiu. Astfel, piesa nu este împartita în acte si scene, toata actiunea petrecându-se într-o singura zi, în acelasi loc ( la Teba, „în fata palatului Labdacizilor”) si într-un ritm alert care are menirea crearii unei tensiuni dramatice în continua crestere.
Titlul evidentiaza personajul principal si statutul sau: conducator al Tebei. El concentreaza o situatie provocata de destinul atotputernic iar încercarea sa de solutionare declanseaza tragedia, dar totodata reliefeaza caracterul sau nobil si demn. Singurul fir al actiunii este dezlegarea enigmei ce plutea asupra mortii lui Laios si împlinirea destinului implacabil de catre personajul principal.
Fiind lovita, din senin, de ciuma, locuitorii Tebei vin sa ceara sprijin si sfat regelui, care a avut dintotdeauna pentru ei o grija parinteasca, lucru dovedit si acum prin trimiterea cumnatului sau, Creon, la Delfi pentru a afla cauza blestemului. O data aflat motivul (unul din locuitorii cetatii omorâse pe Laios, fostul conducator), Oedip începe ancheta pentru aflarea adevarului, aruncând totodata un blestem asupra ucigasului, pe care îl sorteste sa fie toata viata urmarit de pacatul savârsit, iar nici un locuitor sa nu-l adaposteasca din motiv „ca-i o rusine pentru noi.” Prevestind parca tragedia care urmeaza, adica taina nasterii si crimei lui Oedip, le marturiseste tebanilor un motiv superior al actiunilor sale: „…Iar eu ce-i sunt urmas/ În scaunu-i regesc, cum si-n al lui culcus/ Caci azi a mea-i nevasta lui, iar pruncii lui,/ De n-ar fi fost de soarta greu loviti – ei azi/ Tot tata mi-ar fi spus, ca si ai mei – eu vreau/ Ca sa-l razbun, ca greu au fost ei urgisiti,/ Cum l-as fi razbunat pe tata.” Pornind cercetarea, el o conduce tot mai aprig cu cât începe sa banuiasca, la un moment dat ca vinovatul ar putea fi chiar el. Acestea sunt confirmate si de batrânul proroc Tiresias, care nu va fi însa crezut la început, ci jignit si acuzat de complot împreuna cu Creon pentru înlaturarea regelui. Tot batrânul intuieste orbirea lui Oedip: „Azi vede-va orbi! E om avut – sarac/ Va fi! Un orb dus de toiag, cersind tot prin/ Straini. Si va afla ca alor lui copii/ Le-a fost si tata …dar si frate el le-a fost;/ Ca maica-si i-a fost si fiu, i-a fost si sot;/ Si ca pe tatal sau si l-a ucis!… Te du-n/ Palat! Si sa framânti în gând tot ce ti-am spus./ Iar de-ai sa afli ca-am prezis gresit, sa spui/ Ca-n mestesugul meu sunt un nepriceput!”
Din descoperire în descoperire, Oedip se prabuseste în „prapastia crudului adevar”: necunoscutul...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org