Curentul literar este greu de definit el desemnând o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa în continua prefacere si reasezare în primul rând recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate în literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune într-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci.
În functie de perioada în care s-au desfasurat curentele literare se împart în zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in câmpul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, înclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai întâi in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfârsitul secolului al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avântat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de înnoiri; în sfârsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omoge