Referat - Sarmanul Dionis

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 8 ani
Afisari
1417
Etichete
sarmanul, dionis
Descarcari
360
Nota
9 / 10 - 1 vot

Sarmanul Dionis
Mihai Eminescu
Meritele lui Eminescu nu se înscriu doar în sfera creatiei poetice, ci si în aceea a prozei. El este cel care inaugureaza la noi proza filozofica si fantastica (Sarmanul Dionis, Umbra mea, Avatarii faraonului Tla), este creatorul basmului cult (Fat-frumos din lacrima) si al poeziei de inspiratie sociala (romanul Geniu pustiu). Proza erotica este si ea reprezentata prin Cezara si La aniversara.
În ce priveste nuvela, mergând pe drumul deschis cu succes de Costache Negruzzi (Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza nuvela Sarmanul Dionis, cea mai reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste la cenaclul Junimea în septembrie 1872 si care, desi fusese primita cu reticenta, va fi publicata în Convorbiri Literare la sfârsitul lui 1872 si începutul lui 1873.
Sarmanul Dionis, în care se face simtita reflectarea subiectiva asupra lumii, reuneste o serie de teme tipic romantice existente si în literatura universala: natura, iubirea (indisolubil legate la Eminescu), precum si conditia omului de geniu. De fapt, epitetul sarman din titlu se refera tocmai la acest fapt; simbolizeaza esecul încercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera pe care o duce eroul.
Dionis este un tânar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii.
În nuvela, unde filosofia se îmbina cu literatura (prima devine pretext pentru cea de-a doua), Dionis, înzestrat cu o capacitate de întelegere iesita din comun, apare ca un om cu vadite înclinatii spre meditatia filozofica. Si, pentru ca speculatiile nu îi sunt suficiente, apeleaza si la învataturile lui Ruben, la cartea de astrologie împrumutata de la Riven. Astfel, într-o seara ploioasa si rece se cufunda în descifrarea aceste carti, dar la un moment dat lumânarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina lunii. Acum vede chipul îngeresc al unei fete la fereastra casei vecine, care va disparea curând în întuneric.
Pentru a putea descifra cartea, Dionis se întoarce în timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul calugarului Dan, elevul dascalului Ruben. De altfel, spatiul si timpul sunt coordonate fundamentale ale nuvelei.
La îndemnul umbrei sale, Dan (Dionis) purcede la o calatorie cosmica în luna alaturi de iubita sa, Maria, fiica spatarului Mesteacan. Spatiul selenar satisface exigentele eroului, dar, pentru ca si aici fericirea este relativa datorita triunghiului în care se afla ochiul de foc si proverbul scris într-o araba straveche, Dan încearca sa dezlege aceasta enigma; îndrazneste chiar sa se considere parintele Universului, însusi Dumnezeu (Oare fara sa stiu nu sunt eu însusi Dumne...), fapt care îi aduce prabusirea, întoarcerea la conditia telurica.
Trezindu-se, Dionis îsi da seama ca, de fapt, adormise într-o gradina. Dupa ce se desteapta din nou vede la fereastra casei de vizavi o fata ce corespunde celei din vis. Îi trimite o scrisoare în care îsi marturiseste pasiunea pentru ea, apoi se îmbolnaveste. Este îngrijit de tutorele Mariei, dupa care se casatoreste cu aceasta, casatoria fiind vazuta ca o împlinire a unei iubiri, a unei existente umane.
De fapt, Dionis, caruia i se rapesc tabloul si cartea pentru a fi împiedicat sa mai aiba o noua experienta, este un om de geniu care aspira spre absolut, însa, având revelatia imposibilitatii de a atinge acest absolut, el traieste o adevarata drama.
Nuvela se structureaza pe ideea îndraznelii de a cunoaste.
Calatoria siderala a personajului exceptional, care actioneaza în împrejurari exceptionale (aceste împrejurari constituind substanta lirica a nuvelei), este o încercare de a-si depasi conditia. Din Luna, Dan (Dionis) vede pamântul ca pe un bulgare negru si neînsemnat, imperiile sunt niste “faramaturele”, iar oamenii niste vietati minuscule în comparatie cu imensitatea Universului, aceasta idee fiind prezenta si în Scrisoarea I: “Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul”. Pe aceasta planeta, Pamânt, o meschinarie, martora a unor lungi siruri de crime, Dionis (Dan) se razbuna, transformând-o într-un margaritar albastru pentru salba iubitei.
Personaj romantic, Dionis, care îsi duce existenta într-o camera cu peretii umezi si plini de mucegai, este nevoit sa accepte realitatea potrivit careia îsi poate atinge idealul doar partial si aceasta numai prin iubire, care în plan terestru înseamna creatie.
Portretul sau fizic se încadreaza în tiparele romantice: este de o frumusete demonica, cu parul negru, prelung, care curge în vite pe spate; ochii îi sunt de o adâncime tulburatoare, iar fata copilaroasa poarta în acelasi timp amprenta maturitati.
Pe Maria, faptura angelica, serafica, o caracterizeaza direct si foarte plastic: un înger blond ca o lacrima de aur, mladioasa ca un crin de ceara. Ruben este si el de o frumusete antica.
În ce priveste arta narativa...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org