Referat - Satul - Cosbuc

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 8 ani
Afisari
1863
Etichete
satul, cosbuc
Descarcari
408
Nota
9 / 10 - 1 vot

Satul românesc în opera lui George Cosbuc
Întâiul mare poet pe care ni l-a dat Ardealul vede lumina soarelui în anul 1866, in satul Hordou (azi George Cosbuc). Casa din piatra, cu tinda si cinci odai, fusese ridicata în 1840 de tatal sau, Sebastian, preot provenit dintr-o familie cu o lunga istorie preoteasca.
Trecusera abia sapte ani de la formarea statului national român si acest fapt adusese o raza de speranta în inimile tuturor românilor din Transilvania. Spiritul national al acestor oameni începe sa se faca din ce în ce mai mult simtit si sa se reflecte în mentalitatea lor. Acesta este mediul în care s-a nascut si a copilarit George Cosbuc, formându-se ca om, vrajit de tot ceea ce înseamna satul românesc.
Tema poeziilor pe care Cosbuc le-a scris de-a lungul vietii reflecta, în mod inevitabil, fascinatia sa fata de cel mai reprezentativ simbol al românilor: satul, alaturi de traditiile, obiceiurile si sentimentele taranilor de aici.
Cosbuc a proiectat o epopee bazata pe motive folclorice însa toata munca lui s-a concretizat doar în câteva fragmente care au dat mai apoi nastere la doua balade care vorbesc despre marile evenimente din viata satului: Nunta Zamfirei, o descriere a ceremonialului nuntii taranesti si Moartea lui Fulger, o evocare a stravechiul ritual al înmormântarii.
Balada Nunta Zamfirei ne face sa asistam la nunta fetei lui Sageata-împarat, Zamfira, cu printul rasaritean Viorel. Daca înlaturam elementul fabulos descoperim o lume reala, usor de recunoscut, prin nimic falsificata. Personajele, cu numele lor situeaza poezia în limitele traditiei si basmului. Zamfira, nume des întâlnit în lumea satului, fiica de "domn" si-a ales ca mire pe Viorel - alt nume din lumea satului transilvanean - un "print" frumos, venit de undeva "dintr-un afund de Rasarit".
Ca orice fata frumoasa, Zamfira a fost "petita des", dar ea n-a ales decât pe care i-a fost "menit", pe "cel mai drag", sintetizând conceptia populara conform careia la baza casatoriei trebuie sa stea dragostea. Zvonul nuntii s-a raspândit îndata peste "o mie de craimi". Împaratii si regii si-au îmbracat purpura, nuntasii din nouazeci de tari s-au urcat în radvane trase de câte patru cai. Dar împaratii sositi din "Zorit" si din "Apus" nu par straini, ci, dimpotriva, foarte cunoscuti, apartinând parca unui singur neam. Ei sunt: "batrânul Grui" cu nume baladesc, si Tintes, cel cu "trainic rost", si Bardes "cel cu adapost prin munti sâlhui", dar si un Penes-împarat, un "Paltin-crai", Mugur-împarat si Barba-Cot, piticul, personaje ce amintesc de lumea basmului românesc, cu feti-frumosi, regi si sfetnici.
Zamfira e sprintena "cu mers istet", mladie si naltuta, cu mijloc subtire, încins cu "brâu-de-argint". Flacaii chipesi, au coifuri pe cap si prasea la sold, dupa moda granicereasca din tara Nasaudului, iar regii sunt îmbracati în purpura, rochitele copilelor si flacailor amintesc de tipicul port popular: "Ce fete dragi! Dar ce comori / Pe rochii lungi tesute-n flori / Iar hainele de pe feciori / Sclipeau de argint". Ceremonialul nuntii, hiperbolizat, este însa taranesc. Cum nunta e un eveniment deosebit în viata satului, la sarbatoare participa întregul sat, dar si nuntasi din satele vecine. Obiceiurile de nunta, dincolo de cadrul de basm al poeziei, sunt cele obisnuite în viata satului transilvanean. Alaiul mirelui nu are absolut nimic supranatural, fiind rupt din viata reala. Mirele e întâmpinat de alaiul miresei, în frunte cu Paltin-crai, în functia de staroste, în sunetele de treasc si trâmbiti si în chiote de veselie. Momentul capital este hora din timpul cununiei, jucata taraneste de tot poporul, ardeleneste, în opinci cu clopotei si cântece din fluier. Notatia miscarii stilizate este facuta cu o tehnica acustica desavârsita, într-un tablou ca de Theodor Aman: "Si-n vremea cât s-au cununat / S-a-ntins poporul adunat / Sa joace-n drum dupa tilinci: / Feciori, la zece fete , cinci, / Cu zdrânganeii la opinci / Ca-n port de sat. / Trei pasi la stânga linisor / Si alti trei pasi la dreapta lor, / Se prind de mâni si se desprind, / S-aduna cerc si iar se-ntind, / Si bat pamântul tropotind / În tact usor."
Dupa 40 de zile, petrecerea se încheie cu urarea lui Mugur-împarat, "Precum e felul din batrân / La orice chef între români": " Cât mac e prin livezi / Atâtia ani la miri urez! / Si-un print la unul! blând si mic, / Sa creasca mare si voinic - / Iar noi sa mai jucam un pic / Si la botez!", urare care sintetizeaza esenta casatoriei, în conceptia populara, aceea de procreare, de perpetuare a speciei umane.
În Moartea lui Fulger, un fiu de crai, rapus în lupta pe un mal strain, e adus acasa de catre un sol. Durerea parinteasca, cu inflexiuni de bocet popular în poezia lui Cosbuc, ritualul înmormântarii, cu rânduieli si obiceiuri strabune, apropie balada de sfera creatiilor dramatice.
Emotionant e strigatul de durere al mamei îndoliate, care nu mai crede în nimic,...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org