Tribunele II

1905- Poezii

Se poate spune ca n 1905, când aparea volumul de Poezii, Octavian Goga nu a debutat, ci s-a impus.
Poemele lui nu aveau nimic din exercitiile nesigure ale începutului, iar poetul- tânar si aproape necunoscut- nu are timiditatea si emotiile primei carti. Comentariile critice, multe si unanime în aprecieri, fara reticentele primului contact cu un nou poet, nu se aratau deloc surprinse. Poetul era asteptat. Poezia lui nu era descoperita, ci aclamata :,,Iata, a sosit rapsodul patimirii noastre!”- pare sa exclame una din ,,Tribunele” ardelene, sub pana fostului sau profesor, Vasile Goldis. Iar peste timp, rememorând evenimentul de atunci, Ion Chinezu, marturiseste aceeasi stare de spirit, relatata doar la alta temperatura: totul e pregatit, lipsea poetul,,, si acesta s-a ivit în momentul oportun: e Octavian Goga.
Poezia lui se nascuse în conditiile istoriei transilvanene a vremii aceleia ca o realitate necesara, existând chiar daca nu era numita. Cântecul nu era al lui, ci al celorlalti, al ,,umilitilor din umbra”al ,,celor ramasi în umbra”, al ,, unei lumi”si al unei istorii seculare.
În Semanatorul, Nicolae Iorga- asezându-l pe poet alaturi de Cosbuc si Iosif- îi vedea virtutea în sufletul cu adevarat ,,local”, în nota ,, ardeleneasca”a poeziei sale.
Goga nu este doar un poet ,,din Ardeal,”ci un ,,poet al Ardealului”, sufletul unei iubiri lirice,,pentru toti oamenii satului, Tinutului si terii sale ardelene”.
Titu Maiorescu este cel care va impune publicului literar românesc de la începutul secolului un portret al poetului, creionat în tente nu întru totul diferite- uneori chiar consecutive predecesorilor citati-, dar cu autoritatea acelei magistraturi critice care prezinta nasterea unei literaturi reprezentata de Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici etc.
Toata lumea a remarcat aproape fara exceptie, nu numai maturitatea debutului lui Goga, ci si caracterul hotarâtor pe care poemele din 1905 l-au avut pe