Referat - Tudor Arghezi Intre Credinta Si Tagada - Via Dolorosa

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 7 ani
Afisari
1971
Etichete
tudor, arghezi, intre, credinta, tagada, via, dolorosa
Descarcari
386
Nota
9 / 10 - 1 vot


Tudor Arghezi între credinta
si tagada – Via Dolorosa
Nascut în anul 1880, viata lui Tudor Arghezi este profund marcata de cele doua razboaie mondiale precum si de prospera perioada interbelica. Marele poet, prozator si gazetar, dupa adevaratul sau nume Ion N. Theodorescu, este o personalitate mult controversata a literaturii române, în principal datorita noilor concepte literare adoptate, precum estetica urâtului, dar nu în ultimul rând datorita vietii si filosofiei sale.
Conceptele ilustrate de Arghezi în creatia sa se afla într-o strânsa relatie de cauzalitate cu biografia sa. Astfel, sistemele sale lirice se contureaza în jurul a câtorva concepte diametral opuse precum existenta, dragostea si moartea la fel cum drumul vietii sale îl poarta de la munca într-o fabrica de zahar, la viata monahala si chiar pâna la meseria de ceasornicar.
Vasta experienta a eului empiric arghezian se reflecta în atitudinea eului liric, una dintre dominantele universului sau liric fiind constituita de poezia cautarilor religioase. Vazut de catre critici ca un poet aflat între “credinta si tagada”, Tudor Arghezi a creat între anii 1927 si 1967 optsprezece psalmi publicati în mai multe volume de poezii. Acest fapt demonstreaza preocuparea permanenta a lui Arghezi pentru problematica filosofica a relatiei omului cu Dumnezeu, fiind definita ca lirica existentiala, ca o poezie “monumentala si grea a zborului sufletesc catre lumina” (G. Calinescu).
Originea psalmilor arghezieni trebuie cautata în Psaltirea lui David, primul autor de scrieri religioase intitulate ”psalmi”. Denumirea de psalm provine din cuvântul grecesc “psalmos” care înseamna compunere poetica cu caracter de rugaciune, oda, elegie sacra, imn.
Cei 151 psalmi ai lui David sunt, in general, imnuri de lauda sau multumire adresate lui Dumnezeu. Pe de alta parte, psalmii filosofici, în sfera carora se încadreaza si psalmii lui Arghezi, sunt scrieri cu un caracter laic, monologuri adresate Divinitatii în care se exprima, de obicei, dileme legate de relatia omului cu Dumnezeu.
Daca în psalmii biblici tonul monologului este unul de tânguire, psalmii arghezieni reflecta revolta eului liric la adresa Divinitatii, ajungând chiar si la nivelul de sfidare(“De când s-a întocmit Sfânta Scriptura, / Tu n-ai mai pus picioru-n batatura”). Apare, deci, o contradictie între cele doua tipuri de psalmi, o contradictie între omul Vechiului Testament, credincios si smerit, si omul modern, pierdut în tumultul vietii cotidiene, care încearca din rasputeri sa gaseasca un semn al prezentei Divinului în lumea înconjuratoare.
Se contureaza, deci, ideea ca omul modern, pentru a-L regasi pe Dumnezeu, trebuie sa se elibereze din tiparele vietii de zi cu zi, sa învinga prejudecatile sociale si, deci, sa parcurga un drum al patimilor, o adevarata “Via dolorosa”, similara celei parcurse de catre Isus. Calea evolutiei spirituale a psalmilor lui David este una a credintei în timp ce calea psalmilor arghezieni este plina de renuntari, suferinte si zbucium sufletesc(“Trairea mea se cheama viata si omoara”).
Calea Crucii, drumul parcurs de Isus din Gradina Ghetimani pâna la locul rastignirii, pe muntele Golgota, înseamna suferinta, umilire, purificare prin durere fizica dar mai presus de toate, acceptarea tuturor patimilor. Acest drum presupune o ascensiune in plan spiritual si în acelasi timp un declin fizic, finalizat prin moarte si înviere, adica triumful lui Dumnezeu asupra raului.
Via dolorosa pe care o strabate Tudor Arghezi este un drum menit sa-l poarte pe “calator” de la conditia de om de rând pâna la apropierea de Dumnezeu, pâna la dialogul direct cu Divinitatea. Ca si Calea Crucii, acest drum este unul al suferintei însa a unei suferinte pe plan spiritual. Isus îsi accepta suferintele în timp ce Arghezi se revolta în fata lori. De aceea, drumul pe care îl contureaza psalmii arghezieni se afla sub blestemul ciclicitatii sau chiar al caderii sufletesti.
În psalmii sai, Arghezi exprima o larga paleta de atitudini, stari si sentimente pe care acesta le simte în legatura sa spirituala cu Dumnezeu.
Într-o prima faza, eul liric se simte un “protejat al Divinitatii”, înzestrat cu harul lirismului si în acelasi timp, dezamagit de lumea înconjuratoare care îi pare superficiala, dominata de interese materiale si de setea de putere. El îsi vede moartea ca un moment de izolare fata de lume, vrea sa ramâna singur cu Dumnezeu, eliberat de toate piedicile pe care societatea i le aseaza în cale. (“Vreau sa pier în bezna si în putregai / Nencercat de slava, crâncen si scârbit / Si sa nu se stie ca ma dezmierdai / Si ca-n mine tu însuti vei fi trait.”). Pentru autor, unicul sprijin spiritual în aceasta existenta este Dumnezeu, pentru care simte o iubire mistuitoare (“Ard catre tine-ncet ca un taciune”). Scopul suprem al eului liric este gasirea, sau mai bine spus regasirea Divinitatii (“Te caut mut, te-nchipui...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2021 - Referatele.org