Tudor Vianu
Tudor Vianu: Printr-un neasteptat dar al soartei în timp ce poezia româna câstiga în Eminescu expresia ei cea mai înalta, proza narativa si teatrul atinge acelasi nivel în Ion Luca Caragiale, un scriitor pe care-l îl înrudeste cu emulul sau în lirica aceeasi cult al cuvantului romanesc, pe care îl înzestreaza cu noi si mari puteri expresive. Un alt punct de convergenta (de întalnire) a celor doi mari clasici a literaturii române este atitudinea critica fata de societatea vremii, ruinarea satirica a institutiilor, moravurilor, defectelor societatii contenporane. Caragiale este considerat cel mai de seama reprezentant al realismului în literatura romana, cel mai mare dramaturg român. Colorata satiric înca de la începuturile ei (Vasile Alecsandri: Ciclul Chiritelor) comedia româneasca dobândeste prin Caragiale: vitalitate si maturitate artistica; observatie lucida si patrunzatoare; este un maiestru neegalat al dialogului dramatic, o galerie de tipuri pitoresti si reprezentativi. Prin Caragiale comedia româneasca se apropie considerabil de ceea ce înseamna comdie moderna. Dramaturgul foloseste într-un mod originar o serie întreaga de tehnici obisnuite: încurcatura, coincidenta, subiectul etern al cuplului, echivocul, scrisoarea pierduta, confuzia. În acelasi timp însa Caragiale realizeaza o înnoire a tehnicii dramatice: modificarea naturii conflictului dramatic (pe lânga conflictulul de interese opuse, întâlnim conflictul modern dintre om si textul scris); o stiinta rara a replicii; o extraordinara capacitate de esentializare. Prin alte procedee de o surprinzatoare modernitate Caragiale se dovedeste un adevarat precursor al teatrului modern: personajul absent; exploatarea cliseelor verbale si a truismelor din presa vremii; valorificarea oratoriei; lupta omului cu textul scris (lectura scrisorii, lectura presei). Cele patru comedii se caracterizeaza printr-un realism viguros, demascând societatea burgheza p
