Referat - Vant Strain

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 5 ani
Afisari
821
Etichete
vant, strain
Descarcari
353
Nota
1 / 10 - 1 vot

Vant strain
de Tudor Arghezi
comentariu prelucrare
Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A
Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti
Mar. 2001
Tema
Poezia "Vant strain", care face parte din volumul "Hore" al lui Tudor Arghezi înfatiseaza un tablou de natura în care este protagonist vantul "personificat". Plin de miscare, acest element al naturii este privit dintr-o dubla perspectiva: de prieten si de dusman al omului. Accentul cade pe ipostaza de adversitate, de dusmanie a vantului, a carui forta surprinzatoare poetul o hiperbolizeaza.
Daca vantul este principala componenta a acestui tablou de natura, accentul cade pe latura nebanuita, dusmanoasa a acestuia. Vantul "strain" se arata ostil omului, forta lui dezlantuita zdruncina echilibrul naturii si înspaimanta. Poetul încearca sa zugraveasca aceasta forta necunoscuta, ascunsa a stihiilor naturii, care rascolesc si ameninta întreg universul. Chiar forma nearticulata a substantivului contine în ea aluzia la o ipostaza mai putin cunoscuta omului, accentuata de epitetul "strain" pe care poetul o prezinta într-un tablou tumultuos.
Prima parte contureaza imaginea prietenoasa a vantului integrata într-un tablou
calm de natura campeneasca. Vantui "mic" si bland ("bun") este un prieten al omului, îl ajuta (epitetele personificatoare sunt sugestive). Caracterul benefic al acestuia îl surprinde poetui printr-o enumeratie de activitati din universul rural: "ma cruta", "Merge-ncet dupa caruta", "mana boii", si-i "dejuga la popas". Printr-o expresiva metafora poetul îl numeste considerandu-l copilul cel bun al taranului: "E copilul nostru bun". Ca un fiu ascultator, el îl ajuta pe taran în muncile sale, însotind caruta, manand sau dejugand boii, sau în treburile gospodaresti: "Sufla-n foc si în ceaun". Toata aceasta succesiune de imagini este o expresie a comuniunii omului cu natura, subliniata si de utilizarea adjectivului posesiv "nostru". El îsi arata firea calma si domoala sugerata prin epitetele ce caracterizeaza actiunile: "merge-ncet”; "Mana boii grei la pas". Acest fiu mai mic ("vantul nostru mic") este cuminte si întelegator: "Vantui nostru mic ma cruta". Poetul se asociaza si el acestei familii de tarani, iar vantul pare fratele sau mai mic care-l întelege si-l ajuta ("ma cruta") în treburile gospodaresti. Ritmul lent al miscarii carutelor, al boilor, imaginea popasului si a ceaunului pregatit pentru masa contureaza un tablou cald, al întelegerii si armoniei simple de la fara.
Partea a doua a poeziei pune în evidenta cel de-al doilea termen al antitezei si ne
dezvaluie imaginea necunoscuta, ostila a vantului "celui adevarat". Printr-un dublu epitet poetul descrie trasaturile acestui personaj pe care-l simte strain si dusmanos: "Vantul cel adevarat / E strain si-nviersunat." Nelinistit si nestatomic, nu-si gaseste locul si întregul univers nu pare suficient pentru a gazdui firea lui greu de stapanit, neîncatusata.
0 ampla enumeratie bazata pe repetitii surprinde întinsa lui arie de cuprindere pe care încearca sa o largeasca mereu printr-o cautare patimasa si înversunata a vantului neobosit:
„N-are loc în ce sa-ncapa,/ Nici pe piscuri, nici în groapa,/ N-are de-ajuns pamant,/
Campul meu îi este stramt." Ostilitatea dintre vant si om este evidenta în ultimele versuri, în care forta expansiva a vantului apare în contrast cu spatiul redus la bucata mica de pamant a taranului. Aceasta forta neîncatusata care domina cu furie întreaga natura reiese si din comparatia "Ca o bucata de apa".
Portretul liric al vantului dusmanos este completat de alte trasaturi care îl arata
singuratic, neiubind oamenii, avand un temperament impulsiv si violent: "Pustnic si
întarâtat." Caracterul potrivnic al vantului "strain" este redat printr-o enumeratie de
actiuni ostile si distrugatoare: "Plugul si l-a-ngenuncheat,/ Rupe, scurma si sfarâma,/ Umple cerul de tarâna". Actiunile enumerate exprima o crestere în intensitate a fortei sale distructive ("rupe, scurma, sfarâma"), care întuneca si rupe echilibrul initial al tabloului, prefigurand deznodamantul stihial din strofa urmatoare.
Adevarata dezlantuire a fortei ostile a vantului este redata într-un tablou de
sfarsit de lume, maret si terifiant în acelasi timp. Furia vantului este hiperbolizata printr-o aglomerare de verbe de miscare si printr-o ampla enumeratie sprijinita pe
metafore, epitete si personificari. Elementele care cad prada furiei devastatoare a vantului fac parte din acelasi univers rural, prefigurat de ocupatii traditionale: "hergheliile", "turmele", "taurii". Stihiile vantului par mii de herghelii, negre, alergand înnebunite.
Tabloul este plin de miscare: vantul zdruncina din temelii întreaga natura, rascoleste
marile, provocand furtuni si inundatii ("Rascoleste marile, / Le varsa caldarile"), rataceste turmele ("la-n varteje turmele / Si le...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2018 - Referatele.org