Referat - Estomparea Granitelor Dintre Speciile Dramatice Traditionale

Categorie
Referate Romana
Data adaugarii
acum 10 ani
Afisari
1205
Etichete
estomparea, granitelor, dintre, speciile, dramatice, traditionale
Descarcari
619
Nota
9 / 10 - 1 vot

Estomparea granitelor dintre speciile dramatice traditionale
Acest fenomen de întrepatrundere a elementelor diferitelor specii ale dramaturgiei cred ca a fost o necesitate; la baza acestui fapt nu a stat numai dorinta de crea ceva nou, ci mai ales punerea în discutie a unor probleme actuale prin ilustrarea unor situatii deja consacrate, cum ar fi miturile.
Observ ca literatura de „început”, daca pot zice asa, ce are asemenea caracteristica, a plecat de la valorificarea unor mituri, sau mai bine zis, revalorificarea si redimensionarea acestora. Relevanta pentru aceasta idee este opera lui Lucian Blaga, „Mesterul Manole”; desi pune în lumina mitul jertfei pentru creatie, acesta este prezentat dintr-o perspectiva moderna as putea spune, modernitate dovedita în primul rând prin demitizarea situatiei initiale, consacrata prin traditia orala, „Mesterul Manole” devenind o drama de idei pe tema mitului creatorului si al jertfei pentru creatie.
Un cuvânt de spus pentru reliefarea acestui fenomen îl au si operele lui Marin Sorescu, „Iona” si cea a lui Eugen Ionescu, „Regele moare”. Una din trasaturile comune acestor trei creatii este lipsa precizarii timpului în care se desfasoara actiunea. În „Mesterul Manole” aflam doar despre „un timp mitic românesc”, (deci un timp originar, anistoric) iar în „Regele moare” prezenta haosului în regat denota lipsa cu desavârsire a acestuia, natura parca deplasându-se de la traseul firesc. În privinta acestui factor, „Iona” ridica aceeasi problema: nu putem sti cât dureaza o zi, mai ales ca protagonistul se afla în burta unui peste. Deci, delimitarea temporala nu mai exista.
Si mai este un amanunt care atrage atentia: Marin Sorescu valorifica si el un mit, unul biblic ce da si titlul piesei. Dar acest mit nu mai pastreaza valentele biblice, ci pune în discutie singuratatea eroului tocmai într-o lume care vorbeste atât de mult despre nevoia comunicarii. Tot aici remarcam o prezenta abundenta a simbolurilor: desi vrea mereu sa-si însele ghinionul pe care îl are la pescuit, el nu reuseste si are mereu cu el un acvariu, din care prinde pestii luati si alta data – este clara amagirea cu buna stiinta omului în aceasta viata efemera, consolarea sa vremelnica. Apoi, este înghitit de o balena; contrastul apare aici, la nivelul semnificatiilor – apa, simbol al vietii, unitatea primordiala ce a stat la aparitia ei, îl contine acum pe Iona – omul prizonier, înconjurat de nepasarea celor din jur, raceala acestora si automatismul lor (burta pestelui). Deci, aceasta viata nu ofera ceea ce are nevoie omul, nu ofera prieteni si nici o mângâiere mai demna; singuratatea trecatorului prin viata efemera. Toate încercarile lui Iona de a iesi din propriul destin sunt sortite esecului, omul a devenit un Dumnezeu demn de mila, care si-a pierdut atributele sacralitatii. Motivul destinului personajului este universalizat în cuvintele autorului: „Iona sunt eu”. Finalul dramei îl prezinta pe nefericitul protagonist care, dupa ce a spintecat ultimul peste, s-a trezit pe o plaja murdara, înconjurata de burti de peste: „un sir nesfârsit de burti. Ca niste geamuri puse unul lânga altul.” Acum, senzatia de singuratate este coplesitoare; în haosul spatial strajuit de imaginea angoasanta a altei posibile captivitati, Iona se afla, parca, la începutul lumii. De data aceasta, numarul indefinit de obstacole sugereaza ca noua captivitate este definitiva si irevocabila.
Cea dintâi semnificatie a finalului ar fi imposibilitatea omului de a iesi din limitele destinului sau. În timpul anilor de sedere în burtile care îl gazduisera, Iona îsi aminteste de sotia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecatori (care duceau o scândura!), s-o caute. O data ajuns pe plaja, memoria începe sa treaca în uitare lumea vie, apropiindu-i de alte chipuri (probabil ale lumii moarte): „Cum se numeau batrânii aceia buni care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalti doi, barbatul cel încruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la început nu erau asa de batrâni?” Impresionanta readucere în memorie a acestor imagini, constituie o chemare a neantului; se lumineaza, astfel, si semnificatia celor doi trecatori – îngeri ai mortii – care urmau sa-i duca sotiei scândurile pentru sicriul sau.
Ultima parte a replicii („si care nu erau asa de batrâni”) creeaza un acut sentiment de fragilitate în fata timpului devorator.
Aceasta estompare a granitelor este evidentiata prin aparitia unor noi tipuri de creatii ori prin reliefarea unor curente literare. În „Mesterul Manole”, Blaga îsi îmbogateste mitul cu semnificatii moderne, mai ales expresioniste. Expresionismul este un curent artistic a carui conceptie estetica evidentiaza dorinta de a da o noua expresie spiritualitatii umane. Scriitorii expresionisti cultiva sentimentul metafizic al fiintei, elanurile vitaliste, nelinistea existentiala,, esentializarea imaginii lumii, idealul întoarcerii la sufletul prim...


Copyright © Toate drepturile rezervare. 2008 - 2024 - Referatele.org