C A I I

Probabil ca, atunci când am vazut pentru prima data caii salbatici, salbatici si ei, oamenii s-au gândit ca sunt foarte buni de mâncat. Asa frumusete de animale, imposibil sa nu fie buni de mâncat.
Si nu probabil, ci chiar sigur, au încercat sa-i prinda, oamenii salbatici, pe caii salbatici. Atunci în splendoarea naturii primare, splendorile salbatice au pus bazele frumusetii relatiei dintre oameni si cai, a frumusetii miscarii, gratiei si respectul fortei.
În afara de hipopotami si râme toate animalele au mai multa sau mai putina gratie, unele prin hidosenia lor pot fi frumoase pentru un privitor mai special. Dar nici unul dintre ele nu a reusit sa îmbine atât de armonios, gratia cu forta.
Un cal este superb si atunci când din pacate, este biciuit. Pe un asemenea animal nu poti sa-l umilesti, el când este la pamânt, sub povara sau ranit nu stârneste mila, ci respectul.
Când este silit la circ, sa se supuna unui dresor ridicol are un aer detasat de ceea ce se întâmpla acolo. Ca o dedublare. Partea fizica a lui detasata de cea sufleteasca satisface nevoia de penibil a spectatorului în timp ce cealalta parte zburda pe câmpiile salbatice însotit de stramosii lui. În arena este inteligenta animalica raspunzând nimicniciei oamenilor.
Ei, caii, nu au nici o vina când, purtând în razboaie un razboinic în sa este ucis doar pentru ca apartine stapânului. Este o blasfemie fiindca el nu este un razboinic, nici nu ar avea cum, este superior omului fiindca el nu uraste.
Si nu întelege nimic atunci când este biciuit pâna la sange ca sa fuga mai repede decât alti cai.
Ei sunt întelegatori si nu-i calca în picioare pe cei ce i-au obidit si ca semn al iertarii, manânca bucata de zahar din palma.
Probabil ca ar fi o tema interesanta un ciclu de tablouri care sa cuprinda scene sau idei care sa induca privitorului stari si sentimente legate de contexte în care caii sunt umiliti, obiditi sau loviti.
Ar ramâne însa acolo pe pânza, raniti, legati