Grafitul
Grafitul este mult mai raspândit în natura ca diamantul. El formeaza de asemenea zacaminte, dintre care cele mai importante sunt în Sir-Lanka, Madagascar, Rusia (Siberia),Noua Zeelanda etc.
Grafitul cristalizeaza în
sistemul hexagonal, atomii
lui fiind atezasi în plane
paralele si distribuiti în
forme de hexagon regulat,
cu muchia de 0,142 nm. În
acelasi plan, fiecare atom
de carbon este legat de alti
trei atomi prin legaturi
covalente.
Dupa teoria legaturilor de
valenta, formarea lor poate
fi explicata prin existenta
unei rezonante între diferite
structuri în care fiecare
atom de carbon este legat de
doi atomi vecini prin doua
legaturi simple si de al
treilea, printr-o legatura dubla.
Dupa teoria orbitalilor moleculari,
legaturile C-C din straturile
de grafit pot fi descrise ca
orbitali moleculari localizati,
rezultati prin întrepatrunderea
unor orbitali hibridizati sp2,
si un sistem de legaturi ?
nelocalizate, format prin
întrepatrunderea orbitalilor
p nehibridizati.
Ca urmare, fiecare legatura
C-C din grafit capata un
caracter de o treime dubla
legatura (ordinul de legatura 1,33),
ceea ce concorda cu distanta
interatomica determinata.
Existenta unor electroni mobili explica conductibilitatea electrica, un plan, a grafitului.
Între plane, însa, distanta este de 0,335 nm. Planele sunt deplasate astfel încât un atom de carbon dintr-un plan este asezat în directia centrului hexagonului planului urmator. Planele sunt legate între ele prin forte van der Wall. Din aceasta cauza, grafitul cliveaza si are duritate mica, iar conductibilitatea termica paralel cu planele este cu mult mai mare decât perpendicular pe ele.
Grafitul difera mult de diamant. El are densitatea 2,22 g?cm-3,este opac, de culoare neagra-cenusie si foarte moale (are duritatea I, în scara Mohs). Pe hîriie lasa o urma cenusie. Este unsuros la pipait. Luciul lui se aseamana cu al otelului. Spre deosebire de diamant, este un bun conductor de caldura si electricita